Stiri

Anunţ-BOMBĂ al lui Traian Băsescu. LOVITURĂ fără precedent la adresa României

Politică 13.12.2013 13:39 Vizualizări2882
Anunţ-BOMBĂ al lui Traian Băsescu. LOVITURĂ fără precedent la adresa României

Preşedintele României, Traian Băsescu, le-a cerut astăzi demisia premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, anticipând însă din start răspunsul negativ.

„Domnii Antonescu, Ponta, Zgonea să demisoneze. Cei care au patronat politic acest atac la statul de drept trebuie să facă urgent un pas înapoi”, a spus Băsescu, într-un interviu pentru B1 TV, arătând că „aceasta este soluţia rapidă” pentru ca România să nu fie, încă cel puţin o lună, până la rediscutarea Codului Penal în Parlament, „ca un stat fără busolă sau care să îşi pirardă busola”, informează Gândul.

Antonescu şi Ponta sunt acuzaţi de Băsescu de o "lovitură asupra Justiţiei" care ar fi fost făcută premeditat. "Şi-au imaginat că acuma după ce l-am plimbat ca pe sfintele moaşte pe plagiator prin toate cancelariile, acuma vor spune îl cunoaştem. În nicio cancelarie n-a fost crezut. Iar acum este înzecită neîncrederea în Victor Ponta faţă de momentul când a dat lovitura din 2012. (...) Poa’ să-şi cumpere 10 avioane care să nu stea nicio clipă. Va fi primit cu flori prin Africa, dar în Europa, SUA, Canada va avea trei problem. Plagiatrul, lovitura de stat din 2012 şi lovitura la justiţie", consideră şeful statului, arătând inclusiv spre MAE care l-a "izolat", trimiţând toate cererile de vizite externe în numele premierului.

Potrivit lui Băsescu "aranjamentul" pe ambele legi între Antonescu şi Ponta "s-a făcut luni". "Amândoi au ştiut foarte bine. Astăzi vă pot confirma că s-au înţeles amândoi. Ieri nu ştiam. Când au văzut că e groasă au început să facă paşi înapoi pe principiul scapă cine poate", crede el.

Preşedintele susţine că, în actuala situaţie, în care modificările la Codul Penal care au trezit reacţiile celor mai importante ambasade ale ţărilor UE şi a SUA ar urma să fie discutate de Curtea Constituţională abia pe 15 ianuarie şi de Legislativ ulterior, România va fi atent monitorizată de toate cancelariile. În scenariul în care Parlamentul ar rămâne la actuala formă a legii care protejează demnitarii, primarii şi preşedinţii CJ de anchetele ANI şi ale DNA, Băsescu estimează că există posibilitatea suspendării votului României în Consiliul European"

"Cine în UE poate accepta o astfel de ţară? Dacă uin avocat transferă şpaga de la un client la un judecător nu e anchetat că n-are contract de muncă. E mai grav decât ce a făcut Orban în Ungaria. Eu vă asigur că dacă nu corectăm repede vor fi consecinţe formidabile, inclusiv posibilitatea suspendării votului", a spus Băsescu, invocând ca argument ieşirea din criteriile politice de la Copenhaga, obligatorii pentru orice stat membru UE.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri