Anul cu cele mai mari AMENZI în sistemul bancar moldovenesc: dintre băncile sistemice, doar Moldindconbank și Victoriabank nu au fost sancționate
2719
Anul 2022 poate intra în istorie nu doar cu cele mai mari profituri din sistemul bancar moldovenesc (peste 3,5 miliarde lei în 11 luni), dar şi cu unele dintre cele mai dure amenzi din istorie, sancţiuni aplicate de Banca Naţională a Moldovei.
Astfel, pe parcursul anului 2022 au fost sancţionate cinci bănci - două cu amendă, iar trei cu avertisment. Totodată, amenzi au fost aplicate la un grup de opt bancheri, iar alţi 13 s-au ales cu avertismente. Dintre cele patru bănci sistemice (Maib, Moldindconbank, Victoriabank și OTP Bank), doar Moldindconbank și Victoriabank nu au primit amenzi sau avertismente.
Clasamentul sancțiunilor este condus detaşat de OTP Bank (fosta Mobiasbancă), care a fost sancţionată cu o amendă de aproape 4,08 milioane lei, pentru o serie de încălcări constatate în urma unui control tematic efectuat de BNM, în perioada 29 noiembrie - 24 decembrie 2021.
Hotărârea Comitetului executiv al BNM a fost adoptată, însă, abia pe 25 august 2022.Pentru aceleaşi încălcări au fost sancţionaţi cu amenzi şi cinci membri ai conducerii OTP Bank din Moldova. Astfel, László Diosi, fost preşedinte al OTP Bank până în noiembrie 2021, a fost amendat cu 2,61 milioane lei, cea mai mare amendă aplicată până acum unui bancher din Moldova.
Ceilalţi membri ai conducerii OTP au fost sancţionaţi: Ana Pînzaru – 467.722,5, Viorica Burac – 357.970 lei, Iurie Rusu – 315.170,5 lei, Ruslan Cebotari – 136.531,6 lei. De asemenea, alţi opt membri ai conducerii OTP s-au ales cu avertismente.
Potrivit BNM, hotărârea a fost contestată doar de o persoană la Comitetul executiv al Băncii Naționale, fiind depusă cererea prealabilă în vederea revizuirii sancțiunii pecuniare aplicate. Urmare a examinării cererii prealabile, Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei a hotărât respingerea cererii ca neîntemeiată.
Totodată, Ana Pînzaru, Șefă Compliance & Security Banking la OTP Bank, a contestat şi în judecată decizia Băncii Naţionale de sancţionare.
BNM susţine că sancţiunile nu au afectat banca, care „activează în regim normal și prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontare”.
Acelaşi lucru îl susţine într-un răspuns pentru Mold-Street.com şi OTP Bank, care însă nu a comentat decizia BNM de sancţionare a instituţiei.
„În contextul publicării rezultatelor controlului efectuat de BNM și solicitării dvs., Comitetul Executiv al OTP Bank S.A. vă asigură că Banca își desfășoară activitatea în mod obișnuit, continuând strategia de dezvoltare și că nu există riscuri care ar putea afecta stabilitatea băncii. OTP Bank întreprinde toate măsurile necesare pentru remedierea neconformităților identificate în urma acestui control și aplică măsuri de prevenție corespunzătoare”, se menţionează în răspunsul OTP Bank.
Cu o amendă de 1,49 milioane lei s-a ales în anul trecut Comerţbank, singura bancă controlată de oameni de afaceri ruşi.
Totodată, preşedintele băncii, Serghei Cartașov s-a ales cu o amendă de 519.268,3 lei, iar ceilalţi doi membri ai comitetului de conducere: Sergiu Nicolaev – 238.297,3 lei, iar Constantin Movilă – 58.363,8 lei. În cazul altor patru persoane din conducerea Comerţbank (Skovordoko Petr, Cobzari Ludmila, Belobrov Angela şi Coștei Artur) au fost emise avertismente scrise.
Formularea BNM este practic identică ca şi în cazul OTP: „Încălcările constatate în cadrul controlului se referă la cadrul de administrare a activității băncii, inclusiv aspecte legate de guvernanța internă, asigurarea independenței și organizarea activității funcțiilor de control intern, asigurarea mecanismului de control intern în domeniul acționariatului băncii, precum și raportarea eronată către BNM privind îndeplinirea planului de măsuri aferent controlului precedent. Încălcarea cerințelor minime pentru Sisteme Informaționale și de Comunicare ale băncilor, inclusiv cu privire la gestiunea riscurilor TIC, controlul accesului, gestiunea vulnerabilităților și incidentelor, asigurarea continuității activității”.
Datele de pe pagina instanţelor arată că Comerţbank şi conducerea ei nu au contestat hotărârea BNM.
În răspunsul pentru Mold-Street.com, administraţia băncii susţine că „în cadrul controlului și examinării rezultatelor, BC Comertbank SA și-a expus dezacordul cu constatările BNM, care în majoritatea sa au fost respinse”.
„În procesul examinării raportului preliminar privind rezultatele controlului și a proiectului hotărârii BNM, BC Comertbank SA a înaintat obiecții și dezacord cu constatările și sacțiunile stabilite, care s-au respins de BNM. Ulterior banca a contestat doar în procedură prealabilă, în ordinea procedurii administrative, hotărârea emisă de BNM”, se menţionează în răspunsul Comerţbank.
Potrivit instituţiei financiare, „în rezultatul controlului realizat, BC Comertbank SA a elaborat un plan de măsuri coordonat cu BNM, în vederea înlăturării neajunsurilor descrise în hotărârea enunțată”.
„Controlul și sancțiunile aplicate nu au afectat activitatea operațională și stabilitatea financiară. Activitatea băncii s-a desfășurat în regim obișnuit”, se mai precizează în răspuns.
Tot anul trecut, cu avertisment scris s-a ales omul de afaceri irakian Mahmood Mohammed Shakir Mahmood, unul din acţionarii principali ai EuroCreditBank, pentru „neprezentarea în modul și volumul stabilit a informațiilor/documentelor solicitate de Banca Națională în scopul exercitării atribuției de supraveghere și evaluare a calității acționarilor”.
Cu avertisment s-a ales şi Eurocreditbank, pentru „anumite deficiențe ale cadrului de administrare a activității băncii, inclusiv în domeniul TIC”, depistate în urma unui control. Totodată, autoritatea bancară a constatat că banca „nu a realizat toate măsurile dispuse anterior de BNM urmare a controlului precedent”.
Cu avertisment a fost sancţionat Fincombank şi Andrei Salcuțan, membru independent al Comitetului de Conducere, directorul Direcţiei Administrare riscuri, pentru „deficiențe ale cadrului de administrare a activității băncii, inclusiv aspecte legate de asigurarea independenței și organizarea activității funcțiilor de control intern, precum și raportarea eronată către BNM privind îndeplinirea planului de măsuri aferent controlului precedent”, dar şi pentru „încălcarea cerințelor minime pentru Sisteme Informaționale și de Comunicare ale băncilor, inclusiv cu privire la gestiunea riscurilor TIC, controlul accesului, gestiunea vulnerabilităților și incidentelor, asigurarea continuității activității”.
Şi Maib, liderul pieţei bancare, s-a ales cu un avertisment pentru „deficiențe ale cadrului de administrare a activității băncii, inclusiv aspecte legate de asigurarea independenței funcțiilor de control intern și unele deficiențe în evaluarea riscului de credit aferent expunerilor băncii”, constatate în cadrul unui control.
BNM precizează că toate băncile activează în regim normal și prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontare.
10.06.2026
21:05
280
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
401
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
386
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
426
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
468
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
496
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
567
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
463
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
704
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
606
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
21:05
0
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
378
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
368
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
402
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
447
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
477
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
550
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
448
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
686
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
593
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
623
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
561
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
658
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
861
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
787
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
848
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
925
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
837
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1028
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1168
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1045
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1258
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1000
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1149
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1298
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














