15:28:18 24.09.2018
 
Stiri

Andreea Esca: pentru ce interviu a repetat o zi întreagă şi cum înfruntă teama de ridicol şi fricile

Monden 16.05.2018 18:20 Vizualizări828 Autor: Ziarul National
Andreea Esca: pentru ce interviu a repetat o zi întreagă şi cum înfruntă teama de ridicol şi fricile sursa: google.ro

Andrea Esca (45 de ani) nu s-a temut niciodată de ridicol şi crede că este mai rău să nu încerci decât să te faci puţin de râs. Vedeta Pro TV a dezvăluit şi ce „medicament“ foloseşte împotriva fricii şi pentru ce interviu a repetat o zi întreagă.

Vedeta PRO TV a vorbit despre lucrurile şi oamenii care o motivează, factorul de care depinde succesul, cum înfruntă teama de ridicol şi ce „medicament“ foloseşte împotriva fricii.

„Adevărul“: De unde îţi iei energia?

Andreea Esca: Cred că de la oamenii din jurul meu, de la tot felul de poveşti pe care le ascult. Îmi place foarte mult să fiu atentă la poveştile oamenilor, indiferent de locul în care îi cunosc sau de ce spun, pentru că fiecare are o poveste interesantă din care poţi să te inspiri sau care să te facă să te gândeşti la ceva, să îţi dea un răspuns la o întrebare. Trebuie doar să fii foarte atent şi curios.

Care sunt valorile în care crezi?

Cred în muncă. Nu ştiu dacă s-a demodat treaba asta, dar eu am să cred în continuare. Cred în clasic, dar în acelaşi timp cred în faptul că trebuie să fim în pas cu vremurile pe care le trăim. Cred foarte mult în prieteni şi în familie, cred că trebuie să fii un om onest, bun şi să-i ajuţi pe ceilalţi dacă ai posibilitatea. În general, cred în oameni. Şi chiar dacă mi s-a întâmplat să fiu înşelată de anumiţi oameni în aşteptările pe care le aveam, asta nu m-a făcut să-mi pierd încrederea. Pentru că nu are nicio vină următorul om pe care îl vei cunoaşte că cineva înaintea lui te-a dezamăgit. Cred că dacă te-a dezamăgit e pierderea lui.

Care este cea mai importantă lecţie pe care viaţa ţi-a oferit-o până acum?

Nu aş putea să spun că este cea mai importantă lecţie, dar, de curând, cei de la Vunk au realizat un documentar pentru aniversarea de 13 ani. Şi m-au pus să spun câteva cuvinte despre Cornel Ilie, pentru că la început el a fost sunetistul nostru la jurnale. Le spuneam că mi-am dat seama că povestea lui pentru mine a fost o lecţie. Era prin 1996 când el a venit să-mi spună că nu va mai fi sunetist şi că pleacă să-şi facă o formaţie. El avea un super job, era un băiat foarte tânăr, lucra la cea mai tare televiziune, aveam o audienţă care bubuia, ne aştepta lumea în stradă ca pe rock staruri.

El a venit şi mi-a zis într-o zi că nu mai vrea să facă asta pentru că vrea să cânte, să facă o formaţie. N-am înţeles nimic. Adică cum? O să te duci aşa pur şi simplu, n-o să mai ai niciun serviciu? Mi se părea ceva complet de domeniul știinţifico-fantastic şi mă gândeam că este un tânăr care chiar nu are minte. Faptul că el a plecat şi a ajuns unde a ajuns, pentru mine este o lecţie.

Niciodată nu trebuie să îţi fie frică de nimic, să începi ceva de la zero, să-ţi îndeplineşti cele mai nebuneşti dorinţe. Şi pentru mine a mai fost lecţia că trebuie să-i dau credit oricui. Şi mai am ceva, am un oarecare fatalism. Cred că dacă se întâmplă ceva, chiar dacă este ceva foarte rău, este pentru că trebuia să se întâmple, pentru ca tu să o iei într-o altă direcţie care să fie foarte bună pentru tine. Toate lucrurile cred că se întâmplă spre binele tău. Şi atunci, aşa trec uşor mai departe.

Eşti mai degrabă genul de persoană care vede partea plină a paharului?

Cu siguranţă. Şi cred că aşa ar trebui să facem toţi. Ar fi mult mai uşor. Oricât de bine ţi-ar fi, întotdeauna există şi lucruri grele sau complicate, dar hai să nu ne uităm la ele. Hai să ne uităm la cele care sunt bune, frumoase, care ne fac să fim veseli. Toată lumea poate face asta, este o alegere. Hai să alegem să fim fericiţi, hai să alegem să ne bucurăm.

Există cineva din familie care reprezintă un exemplu pentru tine?

Ai mei au fost întotdeauna un exemplu pentru mine. Mama mea a fost un model de optimism, corectitudine, putere de muncă. Mama era un om care se trezea la șase dimineaţa şi stătea 8 ore în picioare în sala de operaţii a unui spital în care toată lumea era bolnavă de cancer. Venea acasă cu zâmbetul pe buze, călca, spăla, făcea de mâncare, mă ducea la şcoală, mă ducea la înot, mă ducea la meditaţii. Era tot timpul în formă.

Iar tata este un om de o corectitudine exemplară, un Larousse. Orice nu ştiu, eu îl sun şi îl întreb. Perioada pe care o trăim cu părinţii acasă este foarte importantă. Şi din punct de vedere al educaţiei şi din punct de vedere al dragostei pe care o primim. Dacă sunt convinsă de un lucru la 45 de ani, acela este faptul că atunci când copiii sunt iubiţi, simt asta şi trăiesc într-o atmosferă în care se simt apreciaţi şi iubiţi. Aceşti copii vor fi foarte siguri pe ei şi vor avea o viaţă mult mai uşoară decât alţii.

Depinde succesul de bagajul emoţional?

Da, cu siguranţă. Totul depinde de bagajul emoţional pe care ţi-l transmit părinţii. Gândeşte-te că pe vremea când eram eu copil nu existau cărţi de parenting sau cărţi care să te înveţe cum să te iubeşti sau cum să te porţi cu copiii. Aşa că fiecare am plecat cu ce am avut norocul sau nenorocul să preluăm de acasă.

Nu este vina nimănui că se află într-un loc sau altul pentru că nu poţi să comanzi tu ce fel de emoţie vei primi de acasă. Dar o duci cu tine toată viaţa, până la sfârşit. Sunt convinsă. Nu am fost niciodată la psihoterapeut, nu ştiu cât de mult te pot ajuta aceste lucruri, dar cred că este foarte greu să te duci undeva mai departe de lucrurile cu care ai plecat de acasă.

Imaginează-ţi că ai 100 de ani. Ce i-ai spune Andreei de acum? S-ar critica sau s-ar felicita pentru alegerile făcute?

Nu am absolut nimic să-mi reproşez. Am trăit mereu aşa cum am vrut, cum am simţit, cum mi-a spus instinctul. N-am absolut niciun regret, nu aş schimba nimic.

Cum ai defini „viaţa trăită la maxim“?

Nu ştiu. A mea cred că este trăită la maxim. Mama întotdeauna m-a învăţat să nu refuz nimic pentru că nu te mai întâlneşti cu ziua de astăzi. Mai aveam dubii şi îi ziceam: „Ce zici, să mă duc la petrecerea asta? Că parcă nu m-aş duce“. Şi-mi zicea: „Du-te că nu te mai întâlneşti cu anii ăştia. Du-te că nu te mai întâlneşti cu ziua de astăzi“. Asta era teoria familiei noastre.

Ţi-a fost vreodată frică de faptul că nu o să reuşeşti?

Cred că tuturor ne-a fost frică, dar eu am un medicament pentru asta. Dacă îmi e frică de ceva, mă duc. Cu cât îmi e mai frică, cu atât vreau să fac lucrul respectiv.

De exemplu, mi-a fost extrem de frică să mă duc să cânt cu Andra pe scena Ateneului Român. Când a venit Andra şi mi-a zis, am crezut că este o glumă. După aceea, din ce îmi era mai teamă, îmi dădeam seama că, până la urmă, ce s-ar putea întâmpla? Aş putea să mă fac de râs trei minute. Aşa, şi..? Cred că vârsta îţi dă o relaxare. Deşi, dacă mă gândesc bine, nici când eram foarte tânără n-am avut această spaimă de ridicol sau de penibil. Mi s-a părut mai mare păcatul să nu încerc, decât trei minute de ridicol.

Când ajungi într-o poziţie ca a mea este complicat să accepţi provocări pentru că lumea întotdeauna are nişte aşteptări foarte ridicate de la tine. Şi nu mai ai voie să greşeşti ca toată lumea.

Care este cea mai mare provocare de până acum şi cum ai înfruntat-o?

Mulţumesc lui Dumnezeu, viaţa îmi oferă tot felul de provocări în fiecare zi. Când i-am luat, de exemplu, interviu prinţului Charles. Îmi aduc aminte că a fost o mare provocare. Am repetat acasă o zi întreagă cum să mă prezint şi cum să fac reverenţa. Tot timpul îmi găsesc nişte provocări. Probabil că asta mă şi ţine energică, de asta îmi place.

Ai anumite obiceiuri care să îţi crească nivelul de energie şi motivaţie?

Ascult muzică aproape tot timpul. Îmi place foarte mult muzica. De altfel, dacă nu aş mai face ce fac acum, cred că m-aş angaja la o casă de muzică, ceva cu artişti şi spectacole. Mie nu-mi trebuie ceva anume să mă motivez. Mă trezesc foarte bine ştiind că începe o nouă zi, că am atâtea lucruri de făcut care îmi fac plăcere.

Câteodată sunt obosită, asta este problema mea cea mai mare. Îmi plac prea multe lucruri şi le şi fac. Şi atunci bineînţeles că şi obosesc. Mă gândesc că ar trebui să mai renunţ la unele dintre ele, numai că nu sunt în stare, pentru că îmi plac toate. Şi uite aşa, sunt într-un cerc vicios şi nu pot să mă opresc. Asta este viaţa mea şi nu are sens să mă tot gândesc.

Ai simţit vreodată că nu mai ai energie pentru toate proiectele în care eşti implicată?

Da. La sfârşitul anului trecut eram absolut epuizată. Simţeam că nu mai pot, că trebuie să dorm. Mă durea stomacul. Ştii senzaţia aia când vii de la o petrecere şi eşti obosit de mori şi te doare stomacul? Aşa simţeam.

Există o persoană pe care o suni când simţi nevoia de încurajări înainte de astfel de provocări?

Soţul meu mă susţine foarte mult. El întotdeauna îmi spune: „Bineînţeles că poţi să faci orice. Nu există ceva ce nu poţi să faci“. Ceea ce este important. El a preluat rolul acesta de la mama mea. Şi, mai nou, Alexia. Când am avut interviu cu Sebastian Stan, mă întreba ce fac şi i-am zis că am nişte emoţii de nu mai ştiu de capul meu. Ea mi-a trimis un mesaj pe care am să vi-l spun parţial. Mi-a zis:„N-ai nicio emoţie. You are the best...the rest“ (râde). Tot timpul cineva mă încurajează.

Ce înseamnă pentru Andreea Esca să trăiască frumos?

Să trăieşti cum îţi dictează sufletul. Asta cred. Cred că trebuie să fim buni unii cu ceilalţi, să înţelegem că viaţa este foarte frumoasă dacă ai prieteni, dacă ai alături persoane care să fie asemenea ţie. Cred că nu trebuie să trăim degeaba pe pământ. Să faci ceva mai mult decât lucruri perisabile.

De exemplu, eu, acum, am recuperat o mulţime de case vechi de lemn, care trebuiau să fie puse pe foc. Şi le-am remontat pe un teren pe care l-am cumpărat în satul bunicului meu. Deja avem cinci căsuţe pe care le-am salvat. Vreau să le aranjăm foarte frumos, să ofere confortul necesar în interior, dar la exterior să fie exact aşa cum erau şi să le punem într-un circuit turistic. Acest lucru mă face să mă simt bine. Faptul că peste 100 de ani or să existe aceste căsuţe acolo, pe care le-am salvat şi am transmis ideea de tradiţie, de cum arătau casele în România acum multă vreme.

Sursa: adevarul.ro

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!



Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
24.09.2018 09:25 Nicolae Negru O nouă amăgeală: politicieni noi fără...

21.09.2018 11:19 Ziarul National Maria Șleahtițchi // Pe strada Lech K...

21.09.2018 09:27 Nicolae Negru Fantoma lui Filat sau diplopie

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că alegerile locale noi din Chișinău trebuiau să fie anulate, așa cum au decis instanțele de judecată?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md