Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
1606
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. dl Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București, aflat într-o vizită de rămas bun prilejuită de încheierea mandatului său diplomatic.
Un subiect distinct al dialogului a fost procesul de reintegrare a țării. Vicepremierul a evidențiat importanța esențială a sprijinului partenerilor internaționali pentru promovarea unei soluționări pașnice și durabile a diferendului transnistrean, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Oficialii au trecut în revistă stadiul actual al cooperării moldo-canadiene. Ei au analizat rezultatele obținute și au reiterat interesul comun pentru aprofundarea în continuare a dialogului bilateral, consolidând contactele politice, cooperarea economică și inițiativele comune în diverse domenii.
În același timp, Valeriu Chiveri a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat de Canada Republicii Moldova. El i-a mulțumit ambasadorului Gavin Buchan pentru contribuția sa la consolidarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Canada, adresându-i urări de succes și noi realizări în continuarea activității sale diplomatice.
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















