Analiza de sânge ar putea prezice această boală cu 7 ani înainte de apariția simptomelor
1476
Shutterstock
O simplă analiză de sânge ar putea prezice boala Parkinson cu 7 ani înainte de apariţia simptomelor, un „pas major înainte” în diagnosticarea acestei afecţiuni, relatează DPA/PA Media.
Diagnosticarea timpurie ar putea ajuta, în opinia cercetătorilor, la găsirea unor tratamente care ar putea încetini sau stopa boala Parkinson.
Testul utilizează inteligenţa artificială (AI) pentru a prezice boala cauzată de moartea celulelor nervoase din zona creierului care controlează mişcările.
Atunci când aceste celule nervoase mor sau sunt afectate, îşi pierd capacitatea de a crea o substanţă chimică numită dopamină, scrie Agerpres.
Persoanele diagnosticate cu boala Parkinson sunt tratate în prezent cu dopamină prin terapie de substituţie, însă după ce au dezvoltat deja simptome, cum ar fi tremurături sau lentoare a mişcărilor.
Un diagnostic şi un tratament precoce ar contribui la protejarea celulelor cerebrale producătoare de dopamină.
„Prin determinarea a opt proteine din sânge putem identifica potenţiali pacienţi cu Parkinson cu câţiva ani înainte (de apariţia simptomelor, n.r.). Acest lucru înseamnă că terapiile medicamentoase ar putea fi administrate într-un stadiu mai timpuriu, ceea ce ar putea încetini progresia bolii sau sau chiar să prevină apariţia ei", a declarat dr. Michael Bartl de la Centrul Medical Universitar din Goettingen şi de la Paracelsus-Elena-Klinik Kassel, Germania, co-autor principal al studiului, alături de dr. Jenny Hallqvist, UCL Queen Square Institute of Neurology din Londra.
Profesorul David Dexter, director de cercetare în cadrul organizaţiei Parkinson's UK, a declarat: „Această cercetare, cofinanţată de Parkinson's UK, reprezintă un pas important important în căutarea unei soluţii definitive şi uşor de utilizat de către pacienţi pentru diagnosticarea bolii Parkinson.
„Găsirea unor markeri biologici care pot fi identificaţi şi măsuraţi în sânge este mult mai puţin invazivă comparativ cu o puncţie lombară, care este utilizată din ce în ce mai mult în cercetarea clinică”, a precizat David Dexter.
Studiul a constatat că atunci când o ramură a AI numită învăţare automată a analizat un grup de opt markeri biologici din sânge, ale căror concentraţii sunt modificate la pacienţii cu Parkinson, ar putea oferi un diagnostic cu o precizie de 100%.
Autorul principal al cercetării, profesorul Kevin Mills, de la UCL Great Ormond Street Institute of Child Health, a declarat: „Pe măsură ce noi terapii devin disponibile pentru tratarea bolii Parkinson, trebuie să diagnosticăm pacienţii înainte ca aceştia să dezvolte simptomele. Nu ne putem regenera celulele cerebrale, de aceea trebuie să le protejăm pe cele pe care le avem”.
Cu o finanţare suficientă, se speră că testul va fi utilizat în sistemul sanitar din Regatul Unit în doi ani, a adăugat Mills.
La studiu au participat 72 de pacienţi cu o tulburare de comportament din timpul somnului asociată cu mişcarea rapidă o ochilor (iRBD) deoarece se ştie că aproximativ 75-80% dintre aceste persoane vor dezvolta o sinucleopatie - un tip de tulburare cerebrală cauzată de acumularea anormală a unei proteine numite alfa-sinucleină în celulele creierului - asociată cu boala Parkinson.
Pacienţii au fost monitorizaţi timp de zece ani şi, potrivit cercetătorilor, predicţiile AI s-au dovedit până în prezent corecte, echipa reuşind să prezică în mod corect că 16 pacienţi vor dezvolta boala Parkinson şi reuşind să facă acest lucru cu până la şapte ani înainte de apariţia simptomelor.
Potrivit Parkinson's UK, aproximativ una din 37 persoane care trăiesc în prezent în Marea Britanie va ajunge să fie diagnosticată cu boala Parkinson.
Cercetarea, care a fost finanţată printr-o bursă UE Orizont 2020, Parkinson's UK, National Institute for Health and Care Research susţinut de Biomedical Research Centre şi Fundaţia Szeben-Peto, a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications.
05.06.2026
20:46
533
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
632
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
621
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
659
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
734
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
562
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
607
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
591
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
670
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
692
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
707
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
869
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
20:46
535
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
641
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
626
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
662
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
737
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
564
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
609
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
593
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
672
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
694
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
709
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
872
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
634
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
861
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
981
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
928
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1232
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1037
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1016
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1010
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1089
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1129
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1067
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
1071
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
13:08
983
Guvernul mizează pe infrastructură pentru atragerea investițiilor: cale ferată modernizată, autostradă și conexiune extinsă la rețeaua europeană TEN-T
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














