Ambasadorul Ioniță nu exclude că „Autostrada UNIRII” ar putea ajunge până la Chișinău
2760
facebook Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, joi seara, Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş - „Autostrada Unirii”, afirmând că Moldova este singura mare regiune istorică fără o autostradă, deşi acest proiect se află pe agenda publică de 11 ani. Ambasadorul României în R. Moldova, Excelența Sa Daniel Ioniță, nu exclude că „Autostrada Unirii” ar putea ajunge până la Chișinău.
„În ajunul Centenarului, am semnat legea „Autostrăzii Unirii”, care consfinţeşte obligaţia statului român de a construi un drum de mare viteză care să traverseze Carpaţii şi să lege două provincii istorice, Moldova şi Transilvania. Am promulgat această lege în cadrul unei ceremonii publice ţinute într-un loc încărcat de simboluri, această sală, Sala Unirii, tocmai pentru a transmite un mesaj cât se poate de clar: la 100 de ani de la înfăptuirea idealului naţional, guvernanţii au obligaţia de a face unirea reală”, a declarat Klaus Iohannis.
Prezent în studioul unei televiziuni de la Chișinău, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a spus că „Autostrada Unirii” ar putea ajunge până la Chișinău.
„Aceasta autostradă a Unirii leagă Transilvania de Moldova noastră. Știu că finalitatea ei va fi la Ungheni. Aceasta ar putea ajunge și până la Chișinău. Nu pot să vă spun exact unde anume va începe, posibil că va începe în mai multe puncte simultan. Va fi construit un pod peste Prut, la Ungheni. Nu sunt cunoscute toate elementele la această etapă, știu doar că Parlamentul României a luat aceasta decizie și Klaus Iohannis a promulgat aceasta lege”, a afirmat Ambasadorul Ioniță.
Autostrada Târgu Mureş - Iaşi – Ungheni, numită şi „Autostrada Unirii”, va avea o lungime de 320 de kilometri și va cuprinde trei tronsoane: Târgu Mureş - Ditrău, Ditrâu - Târgu Neamţ și Târgu Neamţ – Ungheni. Viteza medie de deplasare pe traseu va fi de 100 kilometri la oră, diminuând cu circa 40% traficul prin zonă în orele de vârf. Costurile de realizare a autostrăzii sunt estimate la peste patru miliardede euro, fiind, de altfel, cea mai scumpă autostradă din România.
04.02.2022
13:25
05.05.2021
13:00
17.10.2020
14:40
19.09.2019
09:42
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
11.09.2026
01:46
11.09.2026
00:44
11.09.2026
00:32
11.09.2026
00:05
10.09.2026
23:45
10.09.2026
23:34
10.09.2026
22:49
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:34
10.09.2026
22:33
10.09.2026
22:12
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”


















