Ambasada R. Moldova în Italia își va schimba sediul și va oferi servicii consulare noi
5165
Ambasada Republicii Moldova în Italia este în căutarea unui alt sediu pentru a crea condiții mai bune cetățenilor care se adresează la misiunea diplomatică. Ambasada ar putea trece în casă nouă chiar în primul simestru al anului 2014, anunță „emisarul” Chișinăului la Roma, Stela Stângaci.
„Practic din prima zi a misiunii mele în Italia m-am pus pe treabă pentru a soluţiona această problemă. Cred că lipsa unui sediu decent pentru ambasadă nu este doar o chestiune de imagine a ţării, ci, mai cu seamă, o lipsă de respect faţă de propriii cetăţeni, care sunt nevoiţi să aştepte primirea în audienţă consulară în ploaie şi frig. Am tot sprijinul de la Chişinău şi sunt încrezătoare că deja în primele luni ale anului viitor vom avea un sediu nou”, a declarat ambasadoarea Stela Stângaci în cadrul unui interviu realizat de „Gazeta Basarabiei”.
Diplomatul a precizat că imediat după sărbătorile de iarnă urmează a fi deschise și consulatele de la Milano și Padova. „Toate formalităţile administrative au fost îndeplinite. Am primit asigurări de la Ministerul de Externe că, cel târziu, imediat după sărbători, îndată ce va fi amenajat noul sediu, Consulatul de la Milano îşi va începe activitatea. La Padova, la fel, agenţia consulară va fi operativă în primele luni ale anului viitor”, afirmă ambasadoarea.
Până vor fi deschise cele două misiuni consulare în Nordul Italiei, au fost create condiții speciale la Ambasada R. Moldova la Roma pentru a face față fluxului mare de cetățeni care solicită diferite acte. Oamenii se pot adresa la ambasadă fără înscriere prealabilă, actele fiind eliberate în aceeași zi. Au fost deschise două linii telefonice la care cetățenii pot solicita orice fel de informaţii, iar un telefon mobil este destinat pentru apeluri non-stop. De asemenea, consulul a acceptat să răspundă personal la toate întrebările primite pe adresa electronică.
De asemenea, la anul viitor misiunea diplomatică va încerca să presteze unele servicii prin poştă, pentru ca cetăţenii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze de fiecare dată la ambasadă sau la consulat.
17.06.2019
16:36
13.05.2018
09:30
26.07.2017
08:31
30.12.2016
09:01
31.03.2014
12:03
16.01.2014
16:46
02.09.2013
16:53
15.05.2020
07:30
06.05.2020
18:39
24.04.2020
12:59
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















