ALEGERI PREZIDENŢIALE în Georgia: Un fost profesor de filosofie, favorit să îl înlocuiască pe Mihail Saakaşvili
1955
Un fost profesor de filosofie pasionat de tricotat, Ghiorghi Margvelaşvili, este favoritul alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc duminică în Georgia, unde Mihail Saakaşvili se pregăteşte să plece de la putere după un deceniu tumultuos în care s-a aflat la conducerea statului.
Margvelaşvili, în vârstă de 44 de ani, este candidatul coaliţiei Visul Georgian, condusă de miliardarul şi premierul Bidzina Ivanişvili, care a învins tabăra lui Mihail Saakaşvili în alegerile legislative desfăşurate în urmă cu un an, scrie Mediafax.
Însă preşedintele în exerciţiu al Georgiei îl contestă pe posibilul său succesor, considerându-l o „marionetă".
„Margvelaşvili este cunoscut în mediile intelectuale, dar mai puţin în cel public", subliniază politologul Alex Rondeli, preşedintele Fundaţiei Georgiene pentru Studii Strategice Internaţionale.
Acest fost profesor de filosofie şi rector al prestigioasei universităţi private GIPA a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp posturile de ministru al Educaţiei şi de vicepremier în Guvernul Ivanişvili.
Marioneta miliardarului?
„Sprijinul lui Ivanişvili l-a ajutat să câştige popularitate", subliniază Alex Rondeli, în timp ce tabăra lui Saakaşvili denunţă lipsa de independenţă a favoritului scrutinului.
„Cine trebuie să fie următorul preşedinte georgian, marioneta unui om bogat sau un om politic independent şi experimentat?", a întrebat recent Saakaşvili în cadrul unui miting de susţinere a candidatului său, David Bakradze.
Aceste critici sunt respinse, însă, de către Bidzina Ivanişvili, care a promis să se retragă de pe scena politică după scrutin pentru a se dedica susţinerii societăţii civile.
„Nu am intenţia să conduc Georgia din umbră", a declarat Ivanişvili într-un interviu acordat recent pentru AFP.
Dacă va câştiga, Margvelaşvili va avea puteri mai reduse în comparaţie cu predecesorul său, deoarece, potrivit unei reforme constituţionale, funcţia de preşedinte va deveni mai puţin importantă decât cea de premier.
Ghiorghi Margvelaşvili este creditat cu aproximativ 40% dintre intenţiile de vot, în faţa fostului preşedinte al Parlamentului, David Bakradzé (20%).
Margvelaşvili, care vorbeşte engleza, a promis să continue politica de integrare în NATO şi Uniunea Europeană lansată de Mihail Saakaşvili.
În acelaşi timp, el va trebui să amelioreze relaţiile cu Rusia, foarte dificile de la izbucnirea războiului-fulger din august 2008 pentru preluarea controlului în teritoriul separatist georgian prorus Osetia de Sud.
„În paralel cu prioritatea integrării (în structurile) euroatlantice, trebuie să scădem tensiunea în relaţiile noastre cu Rusia", a subliniat într-o dezbatere televizată Margvelaşvili, a cărui fiică din prima căsătorie, Ana, şi-a făcut studiile la Moscova.
Un alt tip de politician
Margvelaşvili reprezintă imaginea unui om simplu şi apropiat de popor, foarte apreciată în această mică ţară din Caucaz. Cu câteva zile înainte de alegeri, el a fost surprins în timp ce se afla la cumpărături într-un supermarket.
Totodată, într-o fotografie apare tricotând şosete, o pasiune ce intră în contradicţie cu imaginea de macho caucazian, ceea ce a stârnit amuzamentul pe reţelele de socializare.
Margvelaşvili locuieşte împreună cu partenera sa, actriţa Maka Ciciua, foarte cunoscută în Georgia.
„Ea m-a învăţat să rămân calm în situaţii dificile", a dezvăluit el într-un interviu.
„Comparat cu Saakaşvili, el reprezintă, în mod evident, un alt tip de politician", subliniază politologul Alex Rondeli.
„Probabil că acesta este omul de care Georgia are nevoie în acest moment", a adăugat el.
Erou al „revoluţiei trandafirilor" în 2003, Saakaşvili şi-a atras simpatia capitalelor occidentale prin dorinţa de a face reforme şi de a lupta împotriva corupţiei.
Însă imaginea sa a fost afectată în timp, din cauza dispersării unor acţiuni de protest în forţă, încălcării libertăţii presei şi, mai ales, războiului cu Rusia, ţară care a recunoscut independenţa a două teritorii georgiene separatiste.
După mediafax.ro
10.12.2017
09:01
2441
Saakasvili, arestat din nou în Ucraina. E suspectat că a vrut să preia puterea cu forța
05.12.2017
17:01
2372
VIDEO // Momentul în care un suporter al lui Saakașvili a încercat să se autoincendieze: „Am vrut să ofer puțin gunoi omenirii”
04.12.2015
17:13
5577
DECIS! Mihail Saakașvili a rămas fără cetățenia Georgiei
03.12.2015
16:23
2723
Mihail Saakașvili va fi LIPSIT de cetățenia Georgiei
16.07.2015
14:31
3474
VIDEO // Saakașvili a DEZVĂLUIT cum poate fi ÎNVINS Vladimir Putin
18.06.2015
12:41
12657
FOTO // Cum a apărut în public guvernatorul Saakașvili: „Locuitorii din Tatarbunar au fost ȘOCAȚI”
02.03.2014
14:42
7127
Mihail Saakașvili îl face praf pe Vladimir Putin în fața a zeci de mii de cetățeni
10.12.2013
14:14
49633
CURAJUL lui Saakașvili: „URSS a construit drum de beton ca tancurile ruse să intre în România. Le era indiferent de moldoveni”
08.12.2013
12:47
5238
Mihail Saakaşvili: „Mă bucur pentru LIMBA ROMÂNĂ. Nu vă fie FRICĂ!”
07.12.2013
14:25
2550
Filat, Saakaşvili şi Kliciko pun la cale viitorul R. Moldova, Georgiei şi Ucrainei: „Nu trebuie să ne poticnim”
11.07.2013
17:55
1853
Averile ofițerilor de la CNA, ascunse de opinia publică
09.04.2026
14:24
74
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
310
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
402
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
566
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
456
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
442
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
661
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
642
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
541
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
593
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
565
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
578
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
531
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
614
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
572
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
549
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
721
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
635
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
718
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
587
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
701
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
685
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
647
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
769
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
593
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














