Mihail Saakaşvili: „Mă bucur pentru LIMBA ROMÂNĂ. Nu vă fie FRICĂ!”
5420
Fostul preşedinte al Georgiei care şi-a încheiat recent mandatul, Mihail Saakaşvili, şi-a început discursul din cadrul Congresului VI al PLDM cu faptul că „se bucură” că avem limbă română în R. Moldova şi a repetat de câteva ori îndemnul „nu vă fie frică”, cu referire la presiunile Rusiei asupra R. Moldova.
„În ultimii trei ani, economia Georgiei a crescut de trei ori în condiţii de embargo. Nu trebuie să vă temeţi. Rusia este cel mai corupt stat din lume. 80 la sută dintre hoţii în lege georgieni sunt în Federaţia Rusă. În ultimii cinci ani, Georgia a devenit cea mai sigură și mai puțin coruptă ţară din lume. Nu vă temeţi. E timpul să ne ridicăm şi să mergem înainte. Nu trebuie să depindem de nimeni”, a spus Saakaşvili.
Ex-preşedintele Georgiei a ironizat vizavi de vizita sa din 2005 în R. Moldova când a venit să-l susţină pe „proeuropeanul” Vladimir Voronin. „Mi-am dat eu seama că secera şi ciocanul nu se prea potrivesc cu integrarea europeană”, a spus Saakaşvili. Georgianul a ţinut să mai remarce că ruşii au construit drumuri de beton numai pentru ca tancurile rusești să meargă în România, nu le păsa lor de moldoveni, iar „europenii construiesc drumuri bune”.
Mihail Saakaşvili a lăudat echipa PLDM, afirmând că „până la Vlad Filat, R. Moldova nu era pe harta Europei”. „Aceştia sunt politicienii adevăraţi – care pun interesele statului mai presus decât cele personale. Culoarea verde a partidului Dvs. înseamnă reînviere, este culoarea viitorului”, a spus ex-preşedintele georgian.
Saakaşvili a mai remarcat faptul că Ucraina „s-a oprit un pic” din drumul european, dar s-a arătat sigur că aceasta va semna, totuşi, Acordul de Asociere cu UE. „Dar noi, Georgia şi R. Moldova, semănăm. Sunt sigur că vom bea împreună şampanie, de preferat moldovenească”, a spus Saakaşvili cu referire la momentul semnării documentelor de asociere a R. Moldova şi Georgiei cu Uniunea Europeană.
30.07.2024
16:28
02.08.2021
09:59
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
03.06.2020
18:28
13.08.2019
16:17
27.06.2019
13:38
23.05.2019
12:40
14.05.2019
12:32
27.02.2019
15:19
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















