Ajutor de la stat pentru întreprinderi în valoare de până la zece milioane de lei: Pragul, majorat la nivelul celui din UE
1120
Întreprinderile din R. Moldova vor putea beneficia de ajutoare de la stat în valoare de până la zece milioane de lei pe o perioadă de trei ani.
Pragul ajutorului de minimis acordat de stat întreprinderilor a fost majorat de către Parlament, în conformitate cu normele uniunii Europene.
Astfel, valoarea pragului de minimis va crește de la 2 milioane de lei la 5 milioane de lei per beneficiar, indiferent de forma acestuia, pentru o perioadă de 3 ani. În cazul întreprinderilor, valoarea totală a ajutorului nu va depăși 10 milioane de lei.
Actualizarea pragului ajutorului de minimis va facilita accesul la sprijinul acordat de stat unor întreprinderi, iar controlul ajutorului de stat exercitat de către Consiliul Concurenței va fi eficientizat.
Prin același proiect de lege votat azi în primă lectură de către Parlament, legislația urmează a fi completată cu noi definiții prevăzute în jurisprudența UE, cum ar fi data acordării și plății ajutorului de stat, costuri eligibile, intensitatea ajutorului. Totodată, proiectul prevede condițiile care urmează să fie respectate de către furnizori la acordarea ajutoarelor de minimis, astfel încât măsurile de sprijin oferite întreprinderilor să nu distorsioneze semnificativ mediul concurențial. Termenul de investigație a cazurilor de încălcare a legislației din domeniul ajutorului de stat va fi extins până la 18 luni de la inițierea procedurii, iar o altă noutate propusă de proiect este modificarea ce ține de modul de calculare a dobânzii pentru ajutorul de stat acordat ilegal care urmează să fie recuperat.
Inițiativa legislativă își propune să asigure transparența acordării resurselor de stat, Consiliul Concurenței urmând să prezinte Raportul anual privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova anual, până pe data de 31 decembrie, în Parlament.
Proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















