Adversarii lui Le Pen savurează rezultatul votului din Olanda, însă în Franţa ar putea fi o altă poveste
1747
Sursa: ziare.com
Alegerile parlamentare din Olanda s-au încheiat cu victoria partidului premierului Mark Rutte, însă mai important a fost că populistul Geert Wilders nu a reuşit să câştige scrutinul. Astfel, majoritatea Europei a răsuflat uşurată.
Asta au făcut şi adversarii populistei Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional francez şi candidat la alegerile prezidenţiale din acest an, după ce aliatul ei, Wilders, a obţinut mai puţine locuri în Parlament decât se aştepta.
Analiştii avertizează însă că nu trebuie să ne bazăm prea mult pe rezultatul alegerilor olandeze, înaintea celor din Franţa, unde se anunţă o cursă prezidenţială foarte strânsă, scrie agenţia Reuters.
Aceştia susţin că, spre deosebire de Geert Wilders, campania lui Le Pen în Franţa este mai bine plănuită şi are ţintele precise, în timp ce conflictul diplomatic major dintre guvernele Olandei şi Turciei a dat un impuls neaşteptat prim-ministrului Mark Rutte.
Victoria celui din urmă în faţa lui Wilders - un antiimigrant şi eurosceptic - i-a încântat pe liderii Uniunii Europene şi pe alţii îngrijoraţi în legătură cu creşterea populismului în blocul european, după şocul votului privind Brexit, de anul trecut.
Printre aceştia se numără şi contracandidaţii lui Le Pen la alegerile prezidenţiale, care au salutat rezultatul din Olanda, inclusiv principalul adversar al liderului Frontului Naţional, independentul Emmanuel Macron. Potrivit sondajelor, fostul ministru al Economiei, în vârstă de 39 de ani, va ajunge cu Le Pen în turul al doilea, unde o va învinge.
Conservatorul Francois Fillon, fost premier care este implicat într-un scandal de corupţie şi care se află în sondaje după Le Pen şi Macron, deşi a fost principal favorit, a spus că rezultatul din Olanda a evidenţiat că sondajele au erori.
„Ni s-a spus tuturor că acesta va fi un triumf pentru extrema dreaptă. Şi încă o dată rezultatul arată că partidele politice de centru şi de dreapta sunt cel mai bun bastion împotriva populismului şi extremismului”, subliniază Fillon.
De asemenea, şi preşedintele socialist al Franţei, Francois Hollande, s-a referit la o „victorie clară împotriva extremismului”.
Rezultatul din Olanda, de rău augur pentru Le Pen
Le Pen şi Wilders au apărut într-o serie de selfie-uri în care zâmbesc, în luna ianuarie, când s-au întâlnit cu alţi politicieni de extremă dreapta, care speră că sentimentul crescut antisistem din Europa să îi ridice la vot.
După votul din Olanda, euro a crescut, iar analiştii din industria bancară şi din cea a investiţiilor, unde mulţi o văd pe Le Pen drept un mare pericol din cauza planurilor ei de a renunţa la moneda unică europeană şi probabil şi la Uniunea Europeană, au prins curaj.
Anna Stupnytska, economist la Fidelity Internaţional, este de părere că, indiferent cât de mare va fi semnalul trimis în Franţa după votul din Olanda, prezenţa mare la urne şi îndreptarea alegătorilor către centru arată rău pentru Marine Le Pen.
„Structura alegerilor prezidenţiale din Franţa creează de asemenea obstacole adiţionale pentru orice victorie pentru extrema dreaptă în Franţa. Prin urmare, rezultatul olandez poate fi ţinut minte drept punctul de cotitură în popularitatea populismului pentru anul 2017”, mai susţine economistul.
Alegerile din Franţa, testul cheie pentru Europa. Extremiştii francezi, încurajaţi de scorul lui Wilders
Partidul lui Wilders a obţinut locul al doilea în alegeri, cu 20 de mandate de parlamentar, şi nu are nicio şansă de a se alătura coaliţiei de guvernământ, rivalii politici excluzând o asemenea variantă.
Secretarul general al Frontului Naţional, Nicolas Bay, a văzut însă partea bună a rezultatului obţinut de partidul lui Wilders, spunând că numărul mai ridicat de mandate câştigate la aceste alegeri, faţă de ultimul scrutin (20 faţă de 15), reprezintă o „victorie parţială, chiar dacă nu finală”.
Mabel Berezin, profesor de sociologie la Universitatea Cornell, din Statele Unite, a spus că alegerile din Franţa ar urma să fie, chiar şi după cele din Olanda, testul cheie al puterii antisistem din Europa şi este de părere că toate privirile ar trebui să fie îndreptate către tentativa lui Marine Le Pen de a ajunge preşedinte în Hexagon.
Sondajele arată că până la trei sferturi dintre susţinătorii lui Le Pen sunt deja absolut siguri că o vor vota la prezidenţiale. În cazul lui Macron, această proporţie este mai aproape de jumătate.
Sursa: ziare.com
29.09.2025
11:20
1198
VIDEO // Liderul PAS, după VICTORIA obținută la alegerile parlamentare: „Moldova, mă-nchin în fața ta! Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat”
28.09.2025
16:32
1740
VIDEO // Gruparea criminală Șor încearcă să FRAUDEZE alegerile prin așa-zisul „carusel”, dar și să împiedice procesul de vot în secțiile cu prezența mare. Maia Sandu: „Să demonstrăm că suntem mai puternici decât banii lor murdari”
16.04.2025
16:11
2620
Data ALEGERILOR parlamentare, anunţată: „În toamnă, avem niște alegeri definitorii pentru istoria R. Moldova - fie dăm cu piciorul la tot și blocăm orice șansă de aderare la UE, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păci”
12.03.2024
13:17
2089
R. Moldova va achiziționa cel de-al doilea RADAR de supraveghere a spațiului aerian. Costul aparatului se ridică la 20 de MILIOANE de euro și va fi acoperit din fonduri externe
14.07.2021
13:25
3152
După mai multe tentative EȘUATE, Guvernul în exercițiu a alocat banii necesari pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate
13.05.2021
10:43
6302
Maia Sandu: „Alegerile ANTICIPATE reprezintă o OPORTUNITATE pentru următorii 30 de ani”. Cum vede șeful statului următorul PARLAMENT și ce spune despre alianța dintre Dodon și Voronin: „Vad DISPERARE pe stânga…”
05.05.2021
14:59
5081
Încă o tentativă de a AMÂNA ALEGERILE? Socialiștii intenționează să scoată MII de oameni în stradă de 9 mai, chiar dacă Dodon avertiza în privința unei CREȘTERI spectaculoase a numărului de cazuri noi și a DECESELOR provocate de COVID-19
15.11.2020
21:13
4162
PREZIDENȚIALE 2020: Rata de participare la vot a depășit 52%: Peste 1,6 MILIOANE de alegători au ieșit la urne, iar DIASPORA a înregistrat un RECORD
15.11.2020
11:19
2984
FOTO, VIDEO // MOBILIZARE FĂRĂ PRECEDENT în diaspora din VEST: Mii de oameni în cozi kilometrice la secțiile de vot deschise în Franța, Germania, Italia sau România. HORE încinse de moldoveni chiar în fața secțiilor electorale
15.11.2020
09:57
2572
VIDEO // Maia Sandu a VOTAT pentru SCHIMBARE. „Astăzi decidem cum vom păși în următorul DECENIU. Aveți puterea să-i pedepsiți pe cei care v-au MINȚIT, furat, sărăcit sau alungat de acasă”
20.03.2026
21:01
258
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
314
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
300
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
363
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
326
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
333
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
321
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
449
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
461
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
398
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
486
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
548
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
570
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
595
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
568
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
614
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
736
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
750
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
730
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
752
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
795
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
712
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
820
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
716
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
782
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














