ADEVĂRUL despre regula de cinci secunde aplicată mâncării scăpate pe jos
2234
Sursa: mediafax.ro Mâncarea scăpată pe jos mai poate fi consumată dacă se află sub regula celor cinci secunde, spune un cercetător.
Profesorul Anthony Hilton din cadrul Universităţii Aston a afirmat că deşi aceste bucăţi de mâncare nu sunt complet fără niciun risc, mai pot fi consumate dacă au fost pe jos pentru o perioadă scurtă, conform Independent.
Acesta afirmă: „Consumul alimentelor care au stat câteva momente pe podea nu este lipsit de riscuri. Desigur alimentele care sunt vizibil acoperite de un strat de mizerie nu ar trebui mâncate, dar cele scăpate pe podeaua din casă nu ar trebui să conţină bacterii dăunătoare. Nu spun că bacteriile nu pot fi transferate de pe podea pe mâncare. Însă cercetarea noastră a demonstrat că tipul de podea şi de mâncare, precum şi perioada pe care alimentul o petrece pe jos au un impact diferit asupra numărului de bacterii care pot fi transferate”.
În cadrul unui sondaj în care au fost implicate 2.000 de persoane, 79% au recunoscut că ridică mâncarea după ce cade pe jos şi o mănâncă.
Sursa: mediafax.ro
31.01.2019
16:19
2760
Își vând părul pentru a cumpăra mâncare și scutece pentru copii
25.12.2018
08:02
2959
De ce mâncăm mai mult decât avem nevoie – e bine să citiți asta acum, de sărbători
13.11.2018
09:03
3941
Sarea roz de Himalaya: între MIT și adevăr
07.11.2018
19:01
4535
Ce să mănânci înainte de culcare: IDEI pentru un somn liniștit
15.08.2018
09:30
3364
UTIL // Ce să faci ca să nu se lipească mâncarea de oală
31.07.2018
16:02
2863
INCREDIBIL // Fetiţă UNICĂ în lume. Ea nu oboseşte, nu simte durere şi rezistă fără mâncare
16.07.2018
08:03
2369
Magazinul care nu are vânzători sau paznici. Se află în România
08.07.2018
16:01
11755
Adevărul despre SLĂNINĂ. Ce se întâmplă cu ficatul tău după ce o mănânci
03.07.2018
14:00
3567
Cât de mult trebuie să MÂNCĂM la o masă
17.05.2018
19:30
2812
Cum recunoşti un restaurant unde MÂNCAREA vine congelată. Tot ce trebuie să ştii
21.02.2018
19:30
2545
CURIOS // La masă cu Melania Trump: Dieta pe care o urmează Prima Doamnă a Americii
09.02.2018
16:40
3317
AVENTURI în Italia // Prea mare, prea ca la țară!
16.03.2026
20:29
75
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
249
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
296
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
285
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
274
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
297
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
474
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
554
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
417
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
415
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
404
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
389
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
517
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
520
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
481
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
560
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
444
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
457
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
16.03.2026
10:45
518
VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
566
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
559
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
779
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
926
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
893
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
927
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
874
Horoscopul zilei 15.03.2026
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














