ADEVĂRUL despre referendumul din Crimeea. Cifrele REALE sunt departe de cele prezentate de Kremlin
2931
gazeta.ua Locuitorii peninsulei Crimeea nu au votat pentru alipirea la Federația Rusă, iar o declarație în acest sens a apărut zilele acestea pe site-ul Consiliului privind problemele dezvoltării societății civile, instituție care e în subordinea președintelui Vladimir Putin.
Această informație a fost imediat ștearsă de pe acest site, dar specialistul în drepturile omului, Svetlana Gannușkina, a menționat că „Rusia s-a făcut de râs”.
Gannușkina, care s-a documentat în privința opțiunilor de vot ale locuitorilor din peninsulă, a precizat că a obținut date interesante la unii membrii ai Consiliului respectiv. „Astfel, la referendumul din martie din Crimeea au participat în jur de 30% dintre alegători. Doar jumătate dintre aceștia, adică 15 la sută, au susținut alipirea peninsulei la Federația Rusă”, a menționat sursa citată.
Amintim că reprezentanții tătarilor din Crimeea au declarat că cifrele prezentate de Federația Rusă și cele reale nu corespund adevărului. Tătarii din Crimeea au boicotat referendumul nerecunoscut de comunitatea internațională.
În același timp, Federația Rusă a prezentat date care arată că 97% dintre cei care au participat la vot au optat pentru alipirea Crimeii și Sevastopolului la Federația Rusă. Astfel, acest „rezultat” a fost motivul principal prin care Rusia și-a adjudecat teritoriul Ucrainei.
29.10.2024
16:59
21.10.2024
15:54
18.09.2024
10:47
16.04.2024
15:24
16.04.2024
14:05
22.03.2024
09:51
21.03.2024
11:46
18.03.2024
16:57
12.03.2024
14:48
15.07.2019
16:00
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















