ACCENTE pesimiste // DUȘ RECE de la Pirkka Tapiola pentru demnitarii moldoveni
2871
mj.gov.md Discursurile optimiste ale președintelui Nicolae Timofti și ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, de la Consiliul Național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, au fost date peste cap de atenționările rostite de șeful Delegației UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola.
Diplomatul european a atenționat demnitarii moldoveni că adoptarea legislației reformatoare nu înseamnă încă realizarea reformei, or schimbările ar putea fi compromise de rezistența din interiorul sistemului.
„Reforma justiției este într-adevăr reforma-cheie care va mișca societatea înainte. Astăzi suntem într-un moment de răscruce pentru că ne apropiem de termenul limită prevăzut pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției și este momentul să trecem de la acțiuni cantitative, la reforme calitative, astfel încât cetățenii să simtă efectul schimbărilor. Acest lucru va conta foarte mult la etapa evaluărilor”, a spus Tapiola la ședința de prezentare a raportului anual privind implementarea Strategiei de reformare a justiției.
El a atenționat că doar adoptarea Legii procuraturii nu este suficient, în condițiile în care există semnale că reforma prevăzută de acest document ar putea fi sabotată de pe interior.
„Legislația secundară care vizează reformarea procuraturii trebuie adusă în concordanță cu noile prevederi. Avem temeri că această reformă ar putea fi compromisă de factori de rezistență interni. Este un aspect crucial. Dacă această reformă nu va fi implementată, alte reforme nici nu-și au rostul. Investițiile și businessul din R. Moldova depind foarte mult de situația din justiție”, a explicat Tapiola.
Contrar temerilor exprimate de diplomat, președintele Nicolae Timofti, care a criticat anterior în termeni duri reforma justiției, de această dată a avut doar cuvinte de laudă la adresa transformărilor din ultima perioadă.
„Este poate cea mai importantă reformă care se realizează în prezent în Republica Moldova. Ea este urmărită cu atenție și de opinia publică, dar și de partenerii noștri de dezvoltare, iar noi avem datoria ca acest proces să fie unul cât mai autentic și mai profund”, a spus șeful statului.
Ministrul Justiției a precizat că, până la acest moment, au fost implementate peste 75% din acțiunile Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției.
„Am pus în aplicare noul mecanism privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Am revizuit repetat imunitatea penală și contravențională a judecătorilor. Am avansat în procesul de optimizare a hărții dislocării instanțelor judecătorești. Am continuat aplicarea noilor proceduri de selecție și evaluare a performanțelor judecătorilor. Am modernizat tehnologiile informaționale aplicate în cadrul sistemului judecătoresc. Am aplicat noile reguli de salarizare majorată și în volum deplin a judecătorilor. Am avansat în procesul de reformă a procuraturii”, a înșiruit ministrul realizările, precizând că acestea au costat aproape un miliard de lei.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















