09:20:30 19.01.2026
Stiri

Camera Deputaţilor i-a dat dreptate lui Băsescu... după OPT ani

Știri 01.03.2017 14:18 Vizualizări1347
Camera Deputaţilor i-a dat dreptate lui Băsescu... după OPT ani Sursa: ziare.com

Camera Deputaţilor a fost de acord cu Traian Băsescu şi a votat, marţi, aproape în unanimitate, cererea de reexaminare a unei legi. Băsescu nu mai e preşedinte de mai bine de doi ani, iar legea în cauza fusese adoptată iniţial în 2009.

Şi această năzdrăvănie porneşte tot de la o buclucaşă ordonanţă de urgenţă, mai exact de la OUG 46/2008, care prevedea că o persoană nu poate fi numită judecător sau procuror în lipsa unui concurs susţinut în prealabil.

Ordonanţa a intrat în vigoare, şi-a produs efectele, a ajuns la Parlament pentru adoptare sau respingere şi acolo a fost modificată puţin, lăsându-se deschisă o portiţă pentru unii sau pentru alţii. Astfel, Parlamentul a decis ca excepţie de la prevederile ordonanţei pot face persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile. Cu alte cuvinte, aceştia pot reveni în funcţii doar dacă vor, fără concurs, scrie ziare.com.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, pe atunci apărător al Justiţiei, a spus: „NU!” şi a cerut Parlamentului să renunţe la modificare, apreciind că ea nu este justificată, „în condiţiile în care la adoptarea ordonanţei de urgenţă s-a avut în vedere faptul că modalităţile de acces în magistratură trebuie să asigure o selecţie riguroasă a viitorilor magistraţi”.

La opt ani de când cererea de reexaminare a fost adresată Parlamentului de către preşedintele României, deputaţii au catadicsit să îşi arunce ochii asupra ei şi să dea un vot.

Cu 296 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă, deputaţii i-au dat dreptate lui Traian Băsescu şi au adoptat OUG în forma Guvernului, fără modificările şi completările ulterioare.

Proiectul va ajunge la Senat, care e camera decizională.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.01.2026 08:23 48 Horoscopul zilei 19.01.2026
18.01.2026 08:39 684 Horoscopul zilei 18.01.2026
17.01.2026 08:24 980 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.94 1 USD 17.16 1 RON 3.92 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte