Zodii care iubesc PREA MULT şi suferă
1932
sursa: eva.ro Să fii îndrăgostit înseamnă să îţi pui în pericol inima şi să devii complet vulnerabil. Unii riscă tot pentru dragoste, pe când alţii sunt foarte reci, tu din ce categorie faci parte?
Nu e deloc un lucru rău să iubeşti, dar nu ar strica să fii mai precaut atunci când vine vorba de propria inimă. Unii dintre noi suntem dispuşi să riscăm totul în numele dragostei, iar pierderea constă să nu ne predăm în faţa sentimentelor noastre, nu în faptul că ne dedicăm total şi suferim. Alţii nu îşi asumă nimic şi se gândesc mai mult la binele lor şi nu ajung să iubească prea uşor.
Aceste semne zodiacale sunt cele care se îndrăgostesc foarte greu:
Berbec
Berbecul este atât de dornic să pună pasiune în relaţiile în care se implică, încât uită că orice iubire vine cu un risc şi că el ar putea sfârşi să ofere mai mult decât primeşte. Îi place să se afunde în relaţii. El încearcă din greu să facă lucrurile să funcţioneze şi are atâtea de oferit astfel încât partenerul lui ar putea deveni leneş în relaţie. Din fericire, îşi dă seama la timp când acest lucru se întâmplă!
Gemeni
Nativul din Gemeni iubeşte sentimentul de a intra într-o nouă relaţie, iar fiorul unui nou partener devine foarte excitant pentru el. Sentimentele de atracţie sunt atât de puternice încât scapă de orice temeri şi este complet sincer cu privire la ceea ce simte. În stadiile incipiente ale unei relaţii, este prea lipicios şi prea dornic să îi facă pe plac partenerului. Atunci când se întâlneşte cu cineva, simte o nevoie puternică de a-l satisface. Relaţiile gemenilor tind să fie scurte, dar foarte intense.
Balanţă
O Balanţă este extrem de loială partenerului ei şi va vrea să evite conflictele cu orice preţ. Ea îşi iubeşte atât de mult jumătatea încât este capabilă să îi dea mai mult chiar decât cere. Acesta este modul ei de a-şi exprima admiraţia. Atunci când se află într-o relaţie, ea este complet îndrăgostită şi crede că altruismul este cel mai important lucru. Lucrurile se complică atunci când nu există reciprocitate. Ea vede doar ce e mai bun în oamenii din jurul ei şi uită că nu toţi vor avea grijă de inima ei.
Săgetător
Un Săgetător este impertinent cu relaţiile lui, dar iubeşte atât de mult. Începutul relaţiilor lui sunt mereu pasionale, şi chiar dacă e conştient că s-ar putea să nu dureze, el tot se avântă cu capul înainte. Este foarte sincer cu privire la sentimentele lui şi dornic de a-şi iubi partenerul cu toată fiinţa, ceea ce îl face vulnerabil, iar relaţiile lui nu sunt de lungă durată. Merge pe principiul mai bine să iubească şi să piardă decât să nu iubească deloc.
Peşti
Nativul din Peşti acţionează mereu cu inima şi în cazul în care îi place de cineva nu se va juca şi nu se va speria de posibilitatea de a fi rănit. Oferă încredere completă partenerului, va fi ca o carte deschisă pentru el şi nu se va teme să fie vulnerabil în faţa lui. Din moment ce este atât de credul şi lasă garda jos pentru cei care îi plac, este predispus să fie rănit.
Sursa: eva.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















