Zelenski a prezentat planul de victorie a Ucrainei în fața Rusiei: Cinci puncte și trei anexe secrete
1439
president.gov.ua
„Planul de victorie” în cinci puncte elaborat de Kiev prevede ca Ucraina să primească o invitație necondiționată de a adera la NATO și desfășurarea pe teritoriul său a unui dispozitiv de descurajare strategică non-nuclear, a declarat miercuri Volodimir Zelenski, citat de agenția Reuters.
Adresându-se Parlamentului ucrainean, președintele a dat asigurări că, dacă va fi pus în aplicare acum de către aliații Ucrainei, acest plan ar putea duce la sfârșitul războiului împotriva Rusiei încă de anul viitor.
Potrivit lui Zelenski, punerea în aplicare a Planului de pace depinde de partenerii Ucrainei, nu de Rusia, citează g4media.ro.
Președintele a subliniat că Rusia nu caută o pace onestă, iar Vladimir Putin vrea război, nu pace.
Potrivit lui Zelenski, Ucraina și partenerii săi trebuie să lucreze împreună pentru a schimba circumstanțele, astfel încât războiul să se încheie, iar Federația Rusă să fie „forțată la pace”.
„Primul punct (și unul foarte important) este o invitație la NATO. Acum. Aceasta este certitudinea, modul în care partenerii văd locul Ucrainei în arhitectura de securitate”, a subliniat el.
Potrivit șefului statului, al doilea punct este apărarea, care presupune o consolidare ireversibilă a apărării ucrainene, inclusiv întoarcerea războiului pe teritoriul Rusiei. Acest punct are un apendice secret.
Al treilea punct este legat de măsurile de ținere sub control a agresiunii rusești. Și aici există o anexă, care este accesibilă liderilor SUA, Marii Britanii și Italiei. Ucraina propune amplasarea pe teritoriul său a unui pachet non-nuclear cuprinzător pentru a limita agresiunea rusă în continuare.
Al patrulea punct este potențialul strategic-economic al Ucrainei. Plus o anexă secretă care este transmisă SUA și UE. Aceasta prevede un acord cu partenerii Ucrainei.
Al cincilea punct vizează perioada postbelică. Experiența ucraineană ar trebui folosită pentru întreaga Alianță și pentru apărarea Europei. Kievul propune înlocuirea trupelor americane din Europa cu cele ucrainene după război.
Biroul președintelui a avertizat că Zelenski nu va prezenta integral planul său de victorie în fața Radei iar anexele documentului vor rămâne confidențiale.
08.04.2026
17:56
112
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
136
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
126
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
265
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
303
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
300
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
390
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
271
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
280
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
270
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
08.04.2026
17:56
45
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
75
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
57
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
249
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
294
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
294
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
383
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
264
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
274
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
265
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
315
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
339
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
391
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
318
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
384
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
337
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
350
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
381
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
346
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
832
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
414
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
464
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
397
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
494
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
521
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














