Voronin, despre mașinile sale de lux: „Le-am adunat din bucăți”
1539
Vladimir Voronin confirmă că ar deține mai multe mașini de lux, dar precizează că nu toate automobilele apărute în presă sunt ale familiei sale. „S-a demonstrat deja că o mare parte dintre aceste mașini sunt „falsuri”. Aceste fotografii au fost luate de pe niște site-uri nemțești care se ocupă de vânzarea automobilelor. Tot de acolo sunt și garajele imense. Singurul detaliu adăugat de autorii investigației îl reprezintă numele de înmatriculare”, a declarat Voronin pentru „NezavisImaia Moldova”.
Cât privește mașinile retro, Voronin confirmă că acestea îi aparțin, menționând că le-a adunat pe bucăți cu mai mulți prieteni automobiliști. „Asamblarea nu a costat mulți bani, în schimb a fost o muncă uriașă”, susține Voronin. Chiar dacă recunoaște că ține mult la colecție, Voronin afirmă că este gata să o doneze statului.
Amintim că, ieri, în presă au apărut informații despre colecția impresionantă de mașini a fostului președinte al republicii Vladimir Voronin. Automobilele familiei Voronin, unele înregistrate în R. Moldova, altele în Germania, au fost estimate la 70 de milioane de lei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
14:22
12.11.2026
14:16
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















