Voronin apără Rusia și acuză SUA că ar sta în spatele conferinței organizate la Chișinău cu privire la provocările de securitate ale R. Moldova, Georgiei și Ucrainei
2878
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că prima Conferință interparlamentară la nivel înalt în probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”, care va fi organizată mâine la Chișinău, ar fi o „acțiune gălăgioasă antirusă”.
Voronin a citit astăzi, în fața jurnaliștilor, o declarație în limba rusă, în timpul ședinței Parlamentului, în calitate de „cel de-al treilea președinte al R. Moldova”, aducând grave acuzații inclusiv Statelor Unite ale Americii.
Potrivit lui Voronin, mâine, participanții la conferință „se vor speria unii pe alții, dar și pe cetățenii R. Moldova cu tancurile rusești și gerurile Siberiei”, iar comuniștii refuză să participe la aceasta.
Mai mult, Voronin acuză că în spatele acestui eveniment ar sta SUA care ar avea drept scop „crearea unui cordon sanitar în jurul Rusiei” și a unui „CSI de alternativă în fostul spațiu sovietic”.
Comunistul a comparat evenimentul de mâine cu inițiativa regională GUAM, formată din Georgia, Ucraina, Armenia și R. Moldova, la ședințele căruia, din 2008, guvernarea comunistă a refuzat să mai participe, Voronin spunând că și-a dat seama că scopurile anunțate inițial ale acesteia, bazate pe chestiuni economice, lipseau.
Menționăm că, la conferința de mâine de la Chișinău, și-au confirmat prezenta reprezentanți a 11 parlamente, inclusiv șase președinți ai Legislativelor din Georgia, Ucraina, Regatul Suediei, Regatul Norvegiei, Republicii Lituania și Republicii Letonia, europarlamentari, reprezentanți ai Congresului SUA și experți notorii.
La conferința interparlamentară vor fi dezbătute probleme legate de dezinformare, securitate informațională, energetică și provocări actuale comune, creșterea economică și supremația legii în cadrul Parteneriatului Estic, în cadrul a patru panele de discuții.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Atlantic, la inițiativa președinților Parlamentelor Republicii Moldova, Georgiei și Radei Supreme a Ucrainei, state care au fie conflicte înghețate pe teritoriile sale, fie un război deschis cu Federația Rusă.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















