Stiri

Vladimir Putin RESCRIE istoria! Ce vor fi OBLIGAȚI să facă profesorii la ore

Știri 08.05.2014 15:14 Vizualizări2117
Vladimir Putin RESCRIE istoria! Ce vor fi OBLIGAȚI să facă profesorii la ore olympictalk.nbcsports.com

Subiectul alipirii Crimeii de Rusia va fi prezentat elevilor ruși în cadrul orelor de studiu cu argumente care ar justifica gestul Rusiei, iar profesorii vor fi obligați să citeze declarația liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, din 18 martie, când a fost anexată Crimeea, scrie money.ro.

Oficialii guvernamentali ruși menționează, într-o recomandare pentru profesori, că alipirea Crimeii „este justificată din punctul de vedere al dreptului internațional și al normelor morale și etice”, în condițiile în care puterea din Ucraina „a fost preluată de elemente de extremă dreaptă și rusofobe susținute de țările NATO”. Astfel, învățătorii ruși le vor povesti copiilor despre natura din Crimeea, iar elevii vor desena un peisaj din regiune. Începând cu clasa a cincea, cadrele didactice vor relata istoria regiunii, începând cu secolul al VI-lea. Astfel, școlarii vor afla că peninsula Crimeea este „un pilon spiritual”, de unde ortodoxia s-a răspândit pe întreg teritoriul Rusiei.

Ministerul rus al Educației califică transferul regiunii la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană de către Nikita Hrușciov un „moft”, care contravine Constituției Rusiei. De asemenea, în viziunea autorităților de la Moscova, Boris Elțin, nu a susținut revenirea regiunii în componența Rusiei „din cauza presiunii statelor occidentale”.

Profesorul este obligat ca în cadrul tuturor orelor în care se va discuta despre alipirea Crimeii să citeze declarația lui Putin din 18 martie când a fost semnat actul de anexare a Crimeii.

Amintim că Rusia a anexat Crimeea în urma unui referendum contestat de comunitatea internațională și de puterea de la Kiev, care au calificat gestul ca fiind o încălcare a dreptului internațional și a libertăților omului.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 13.09.2026 13.09.2026 13:32 847 Horoscopul zilei 13.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.32 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri