Vlad Filat comentează revendicările protestatarilor și spune cine are „un interes sporit” să preia controlul politic în R. Moldova”
3197
Alegerile anticipate ar fi „o catastrofă” pentru R. Moldova, fiindcă nu ar însemna doar schimbarea partidelor de la guvernare cu alte partide, ci schimbarea vectorului de dezvoltare a R. Moldova.
Declarația a fost făcută de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, într-un interviu pentru Radio „Europa Liberă” oferit la Bruxelles, acolo unde conduce delegația Parlamentului R. Moldova la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova, fiind copreședintele acestei structuri.
Comentând protestele din centrul capitalei, Vlad Filat a spus că „motive pentru ca oamenii din Republica Moldova să protesteze sunt”, fiindcă „viața oamenilor în țara noastră este în continuare complicată”, dar revendicările organizatorilor acestor acțiuni „nu vin să rezolve problemele din R. Moldova”.
„Criza din sistemul bancar și această situație plină de incertitudine vizavi de securitatea sistemului bancar a creat această stare. Totodată, revendicările acestor proteste, mai bine spus, ale organizatorilor protestelor, nu vin în a rezolva probleme, cu adevărat, ale țării - demisia guvernului, demisia președintelui, organizarea alegerilor anticipate ș.a.m.d. -, nu fac decât să ducă țara în incertitudine. Mai mult ca atât, pot să vă spun, în cunoștință de cauză, în cazul unor alegeri anticipate țara ar reintra într-o perioadă foarte și foarte complicată. Pot chiar să spun că ar fi o catastrofă pentru Republica Moldova. Ceea ce ține de forțele politice, sigur, poți să ceri, să ai revendicări, doar că într-un stat de drept sunt procese democratice. În cazul dat, în Republica Moldova, trebuie să menționez, au avut loc alegeri parlamentare în noiembrie anul trecut. În cadrul acestor alegeri partidele care sunt la guvernare au obținut mandatul necesar popular. În continuare, în iunie a acestui an, în cadrul alegerilor locale, aceleași partide, care se află acum la guvernare au obținut reconfirmarea votului din partea cetățenilor, pentru ca să își continue mandatul de guvernare. De aceea, trebuie să urmărim și aspectul legal. Pot să mai spun, în acest context, că unele revendicări nu au la bază nici normă constituțională”, a spus liderul PLDM pentru „Europa Liberă”.
Vlad Filat a punctat că revendicările protestatarilor ar trebui să fie „pertinente” și să vizeze problemele reale ale cetățenilor, iar guvernarea să întreprindă măsuri ca să le rezolve.
„Şi un moment foarte important, din punctul meu de vedere, ca să vorbim în deplinătate a ceea ce ar însemna pentru Republica Moldova alegeri anticipate, aceasta nu ţine doar de schimbarea unor partide cu alte partide la guvernare, aceasta ar însemna schimbarea vectorului de dezvoltare a ţării noastre. Este un interes sporit din partea Federaţiei Ruse ca să preia controlul politic în Republica Moldova. În acest sens folosesc instrumente, trebuie să recunoaştem, foarte eficiente, pornind de la presiuni economice, cu caracter umanitar, cu finanţare foarte mare a partidelor care le reprezintă interesele în Republica Moldova şi, desigur, printr-o manipulare fără precedent prin intermediul presei ruseşti. Şi, în acest context, să nu uităm şi situaţia din Ucraina, și această situaţie din Republica Moldova, care ar putea fi utilizată, într-un fel sau altul, urmărind procesele din Ucraina”, a avertizat președintele liberal-democrat.
În același interviu, Vlad Filat a comentat și demisia anunțată a guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu.
„Momentul acestei demisii este unul căruia urmează să îi dăm apreciere, deoarece această demisie survine cu o zi înainte ca misiunea Fondului Monetar Internațional să își înceapă activitatea în Republica Moldova. Eu sper că această demisie nu va afecta negocierile, deoarece acordul cu Fondul Monetar Internațional pentru Republica Moldova este vital pentru că avem înghețate, practic, toate finanțările externe. Și de acest acord depinde modul în care vom asigura finanțarea Republicii Moldova până la sfârșitul acestui an, în mod special urmărind procesul bugetar și nu doar cel bugetar pentru anul viitor”, a declarat Vlad Filat.
Cât despre dispariția miliardului, liderul PLDM afirmă că urmează să vedem exact ce s-a întâmplat în aceste trei bănci.
„În acest sens, am avut prima etapă de investigare a companiei Kroll. În perioada imediat următoare, va începe a doua etapă care vizează investigarea şi partea de recuperare a acestor bani. Urmează, în final, să avem o apreciere legală, nu una emoţională, asupra sumei şi structurii acestei sume şi ce reprezintă ea. Parte, probabil, sunt credite neperformante, parte sunt acumulări ale dobânzilor”, a spus politicianul pentru „Europa Liberă”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
22.09.2026
10:37
22.09.2026
10:16
22.09.2026
09:45
22.09.2026
09:37
22.09.2026
07:52
22.09.2026
07:24
22.09.2026
07:14
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
21.09.2026
21:40
21.09.2026
21:24
21.09.2026
21:05
21.09.2026
20:41
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















