14:58:58 17.01.2026
Stiri

Vin americanii? Încă o bancă din R. Moldova ar putea fi VÂNDUTĂ

Economie 31.03.2018 15:19 Vizualizări5189
Vin americanii? Încă o bancă din R. Moldova ar putea fi VÂNDUTĂ

Grupul bancar francez Societe Generale se retrage din ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE) în care nu este în top trei al cotei de piaţă, urmând să-şi vândă inclusiv subsidiara din Bulgaria - Societe Generale Expressbank, a informat site-ul capital.bg, citat de Novinite și economica.net.

Potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, grupul bancar OTP din Ungaria este interesat de achiziţionarea activelor SocGen din CEE. Planul iniţial viza o negociere directă între cele două instituţii financiare, dar a mai apărut un cumpărător, firma americană de private equity Apollo Global Management.

În ultimii ani, fondul a fost activ în regiune, fiind interesat de achiziţionarea Fibank şi Piraeus Bank.

SocGen ar urma să-şi vândă subsidiarele din Bulgaria, Albania, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi R. Moldova, deşi toate sunt bine conduse şi profitabile, dar mărimea acestor pieţe este redusă, iar din punct de vedere al reglementărilor, mediul este saturat şi instabil, susţine site-ul capital.bg.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154 000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
17.01.2026 08:24 410 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte