Autoproclamatul „apostol Mihail” din R. Moldova, care a exploatat o familie mai bine de un deceniu, condamnat la detenție pe viață. Bărbatul de 68 de ani a abuzat sexual două minore, iar ulterior le închidea într-un cuptor să le arate „cum e Iadul”
1688
Un bărbat în vârstă de 68 de ani, care s-a autoproclamat „Apostolul Mihail”, a fost recunoscut vinovat de trafic de ființe umane, trafic de copii, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Printr-o sentință recent pronunțată, instanța de judecată i-a stabilit pedeapsa sub formă de detențiune pe viață.
Potrivit acuzării, în perioada anilor 2010–2014, inculpatul, aflându-se la domiciliul său, precum și în alte spații dintr-o localitate din centrul țării, urmărind satisfacerea poftei sexuale, a abuzat sexual două minore, începând cu vârsta de 14 și, respectiv, 16 ani. În urma acestor abuzuri, una dintre minore a rămas însărcinată.
Faptele ilegale au început încă din anul 2000, când inculpatul a cunoscut părinții copiilor și le-a insuflat ideea că ar fi „Mesia” sau „Apostolul Mihail”. Sub această influență, membrii familiei au ajuns să creadă că îi sunt supuși și obligați să i se închine, fiind tratați de acesta drept „robi”.
Profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, inculpatul le-a impus diverse munci, i-a supus violenței fizice și psihice și i-a amenințat cu moartea sau incendierea în cazul nesupunerii. În unele episoade de cruzime, acesta a recurs la acte menite să inducă frică și supunere totală, inclusiv prin introducerea temporară a copiilor într-un cuptor, susținând că le arată „cum este iadul”.
Sub controlul făptuitorului, în 2003, mama copiilor a fost constrânsă să se deplaseze în Italia la muncă fiind obligată să îi transmită aproximativ 70% din veniturile obținute. Ulterior, în anul 2009 și fiica mai mare a acesteia a fost impusă să muncească peste hotare. Din motiv că aceasta pe parcurs a refuzat să mai transmită bani făptuitorului și să fie exploatată în continuare, inculpatul a agresat-o fizic pe mama acesteia, astfel încât aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Inculpatul a refuzat să facă declarații pe caz.
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















