Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
1390
Ministerul Energiei și autoritatea de reglementare în domeniul energiei accelerează modernizarea cadrului legislativ și de reglementare din sectorul energetic al Republicii Moldova, cu sprijinul Secretariatului Comunității Energetice, în cadrul proiectului Independența și Reziliența Energetică a Moldovei (MEIR), finanțat de UE. În ședința de astăzi a Comitetului de Coordonare al proiectului, în care s-a luat act de cele realizate în 2025, a fost aprobat și planul de lucru pentru anul curent. Accentul acestuia va fi pus pe sporirea securității energetice, creșterea eficienței funcționării pieței și alinierea la standardele Uniunii Europene.
Reformele vizează mai multe domenii esențiale: energia regenerabilă, eficiența energetică, piața de energie electrică, piața gazelor naturale și cooperarea dintre instituții. Scopul lor este să creeze reguli clare, transparente și corecte pentru toți actorii – stat, companii și consumatori – și, în același timp, să facă sectorul energetic mai rezistent la crize și șocuri externe.
În domeniul energiei regenerabile, Ministerul Energiei promovează simplificarea procedurilor administrative pentru dezvoltarea proiectelor care produc energie din surse regenerabile. Sunt dezvoltate platforme informaționale digitale care să ofere dezvoltatorilor de proiecte toată informația necesară, inclusiv posibilitatea obținerii online a actelor permisive, utilizând o singură sursă. De asemenea, este planificată elaborarea unor soluții IT care vor permite consumatorilor finali să obțină rapid aprobarea pentru instalarea centralelor fotovoltaice, a bateriilor de stocare sau a pompelor de căldură, în baza unei solicitări electronice ce poate fi depusă în doar câteva clickuri.
În sectorul electroenergetic, eforturile autorităților sunt orientate spre aplicarea noii Legi cu privire la energia electrică. Accentul cade pe liberalizarea și dezvoltarea pieței de energie electrică, dar și pe facilitarea accesului real al consumatorilor la această piață. Acțiunile prevăzute includ consolidarea cadrului de reglementare existent și elaborarea unor noi reguli care să le permită consumatorilor să își exercite activ dreptul de a-și alege liber furnizorul sau agregatorul, în conformitate cu acquis-ul Uniunii Europene și cu bunele practici europene.
În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, Ministerul actualizează măsurile de monitorizare și cele preventive, pentru a asigura securitatea aprovizionării în linie cu bunele practici ale UE. Sunt revizuite măsurile de pregătire pentru sezonul de încălzire și planurile de intervenție în situații excepționale, astfel încât populația să fie mai bine protejată în perioadele reci ale anului. Aceste acțiuni sunt gândite pentru a răspunde eficient provocărilor legate de furnizarea de gaze naturale și pentru a contribui la stabilitatea și siguranța întregului sistem energetic.
Un alt obiectiv major îl reprezintă creșterea eficienței energetice. Autoritățile elaborează noi legi care vor încuraja renovarea clădirilor și modernizarea fondului locativ, reducerea consumului de energie și dezvoltarea serviciilor energetice moderne. Pe termen lung, aceste măsuri vor însemna facturi mai mici, un consum mai responsabil de resurse și un mediu mai curat.
În paralel, Ministerul Energiei intensifică cooperarea cu partenerii externi și îmbunătățește coordonarea cu donatorii internaționali, pentru ca investițiile în sectorul energetic să fie bine planificate și să răspundă cât mai exact nevoilor reale ale țării.
Prin acest ansamblu de măsuri, Republica Moldova avansează ferm spre un sistem energetic modern, sigur și compatibil cu cel european, capabil să ofere beneficii concrete cetățenilor, mediului de afaceri și economiei naționale în ansamblu.
18.08.2026
02:49
18.08.2026
02:21
18.08.2026
01:55
18.08.2026
01:30
17.08.2026
23:42
17.08.2026
23:34
17.08.2026
23:31
17.08.2026
22:35
17.08.2026
22:06
17.08.2026
21:35
18.08.2026
02:49
18.08.2026
02:21
18.08.2026
01:55
18.08.2026
01:30
17.08.2026
23:42
17.08.2026
23:34
17.08.2026
23:31
17.08.2026
22:35
17.08.2026
22:19
17.08.2026
22:06
17.08.2026
22:02
17.08.2026
21:35
17.08.2026
21:15
17.08.2026
20:40
17.08.2026
20:14
17.08.2026
20:02
17.08.2026
19:57
17.08.2026
19:03
17.08.2026
18:48
17.08.2026
18:32
17.08.2026
18:30
17.08.2026
18:22
17.08.2026
18:20
17.08.2026
17:58
17.08.2026
17:53
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington



















