Stiri

Iuri Gagarin
VIDEO // Toată lumea ştie că Iuri Gagarin a fost primul om care a ajuns în SPAŢIU, în 1961. Aceste declaraţii ŞOCANTE arată ce s-a întâmplat, de fapt, în acea perioadă de rivalitate dintre URSS şi SUA
Știri
16.10.2017
14:31
3717
3717
Şansele cu Iuri Gagarin să nu fi fost primul om care a ajuns în spaţiu sunt mici, dar totuşi există. El este, însă, indubitabil, primul om care a ajuns în spaţiu (pe 12 aprilie 1961) şi s-a întors pe pământ după aceea, în viaţă. Există, însă, unele informaţii care indică faptul că înaintea lui mulţi cosmonauţi ruşi au murit în pregătirea acestui moment şi că este chiar posibil ca cel puţin unul dintre ei să fi ajuns în cosmos.
Iată câteva cazuri:
- În decembrie 1959 un oficial comunist de rang înalt din Cehia a oferit informaţii despre mai multe victime ale programului spaţial sovietic. El a vorbit despre Alecsei Ledovschi care a murit după ce a fost lansat într-o rachetă R-5A modificată. Alţi trei cosmonauţi - Andrei Mitcov, Sergei Shiborin şi Maria Gromova - ar fi murit în circumstanţe similare. În acelaşi an, inginerul Hermann Oberth a declarat că un pilot rus a murit într-un zbor suborbital, la începutul anului 1958.
Iată câteva cazuri:
- În decembrie 1959 un oficial comunist de rang înalt din Cehia a oferit informaţii despre mai multe victime ale programului spaţial sovietic. El a vorbit despre Alecsei Ledovschi care a murit după ce a fost lansat într-o rachetă R-5A modificată. Alţi trei cosmonauţi - Andrei Mitcov, Sergei Shiborin şi Maria Gromova - ar fi murit în circumstanţe similare. În acelaşi an, inginerul Hermann Oberth a declarat că un pilot rus a murit într-un zbor suborbital, la începutul anului 1958.
- În 1959, revista Ogoniok a publicat imagini cu trei săritori cu paraşuta de la mare altitudine: colonelul Piotr Dolgov, Ivan Kachur şi Alexei Grachov. Documentele oficiale arată că Dolgov a murit pe 1 noiembrie 1962 în timpul unei sărituri cu paraşuta de la mare altitudine (28.640 metri). El şi-a spart casca după ce s-a lovit de gondola balonului. Kachur a murit la scurt timp după aceea. Nu s eştie exact ce s-a întâmplat cu Grachov.

Iuri Gagarin
- În 1960, autorul de science-fiction Robert A. Heinlein a scris un articol în care a susţinut că pe 15 mai 1960, pe când călătorea la Vilnius, a primit informaţia, de la cadeţi sovietici, că un om a fost lansat pe orbita Terrei în acea zi. Oficialii au negat acest lucru. Heinlein spunea că, dintr-o eroare, vehiculul spaţial a fost pus pe o orbită mai înaltă decât s-a dorit, iar recuperarea cosmonautului a fost imposibilă. Gagarin a explicat, după acest articol, că înainte de misiunea lui au fost alte două misiuni Vostok lansate în spaţiu, care aveau la bord manechine şi înregistrări de voci, pentru a se testa transmisiunile.
- Doi radioamatori, fraţii Judica-Cordiglia, susţin că au interceptat mai multe transmisiuni sovietice care demonstrează faptul că sovieticii au pierdut oameni în spaţiu.
- Vladimir Iliushin, fiul proiectantului de avioane cu acelaşi nume, a fost, potrivit unor surse, primul om în spaţiu, pe 7 aprilie 1971. Capsula lui s-ar fi prăbuşit necontrolat în China. Pilotul a ar fi fost reţinut de autorităţile de la Beijing şi eliberat abia după un an. Pentru a evita ruşinea misiunii încheiate prost, sovieticii nu ar fi anunţat realizarea. Totuşi, mai multe surse sovietice au declarat că Iliushin a fost un pilot de teste foarte bun, dar că nu a ajuns niciodată în spaţiu. Însă Sergei Hruşciov, fiul fostlui lider sovietic Nikita Hruşciov, a spus că povestea lui Iliuşin este adevărată.
Stiri relevante
05.09.2024
11:59
18703
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
15.04.2024
19:28
25292
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
20.04.2023
07:30
36873
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
17.02.2023
14:32
32928
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
18.01.2023
19:59
15014
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă
16.12.2022
14:28
11165
Mai mult de 100 de puncte de informare au fost deschise în R. Moldova. Cetățenii sunt informați despre „prevederile programului anticriză al lui Ilan Șor”, dar și „programul investițional de 10 miliarde de euro”
22.11.2022
13:11
4676
Ilan Șor propunere rectificarea de urgență a Legii bugetului de stat pentru 2022: „Cel puțin 25 de miliarde de lei ar asigura o protecție socială minimă pe timp de iarnă”
10.10.2022
07:30
4612
Vladimir Putin a convocat de URGENȚĂ Consiliul de Securitate, la două zile după explozia de pe Podul Kerci din Crimeea
04.05.2022
19:59
10107
O femeie de 33 de ani a descoperit din întâmplare, în pozele de vacanță, că soțul o înșela cu bona copiilor
12.12.2021
09:47
12730
S-a găsit SOLUȚIA împotriva furtului de CATALIZATOARE
25.01.2021
20:00
18535
Cele mai serioase și organizate zodii
25.01.2021
19:01
68338
Cât timp se fierb, de fapt, ouăle pentru a fi moi sau tari
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
Top stiri
12.11.2026
13:49
0
Fără nimic sfânt? Deputatul socialist Bogdan Țîrdea îi aduce JIGNIRI președintelui Argentinei, Javier Milei, după ce acesta a izbucnit în lacrimi la despărțirea de Papa Leon al XIV-lea: „Un clovn de marcă”
12.11.2026
13:47
47
Cine l-ar putea înlocui pe Jensen Huang la conducerea Nvidia?
12.11.2026
13:39
98
Traseu medical coordonat pentru copiii cu malformații cardiace, discutat cu specialiști din Ucraina
12.11.2026
13:31
209
Guvernul galez preia decizia privind controversatul centru de date din Cardiff
12.11.2026
13:19
205
Guvernul facilitează accesul localităților amalgamate la fonduri pentru infrastructură
12.11.2026
12:57
263
Percheziții într-un dosar de evaziune și spălare de bani: prejudiciu estimat la 91,7 milioane de lei
12.11.2026
12:41
0
3,49 MILIARDE de lei pentru modernizarea satelor și orașelor amalgamate voluntar. În ce proiecte vor putea fi investiți banii
12.11.2026
12:34
335
Militar rus, ucis într-o explozie de mașină la Sankt Petersburg
12.11.2026
12:32
389
Ale cui interese le apără Igor Dodon? Un analist DESFIINȚEAZĂ tezele enunțate de lideru PSRM de după întâlnirea cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei: „O listă de restricții pentru R. Moldova, convenabile Moscovei”
12.11.2026
12:31
344
14 studenți și elevi, propuși pentru Bursa Președintelui Republicii Moldova
12.11.2026
12:30
293
Guvernul inițiază radierea a opt întreprinderi de stat inactive
12.11.2026
12:21
325
14 tineri, candidați la Bursa Președintelui pentru anul de studii 2026–2027
12.11.2026
12:06
321
Guvernul actualizează registrul monumentelor și clarifică statutul proprietăților
12.11.2026
11:56
391
Horoscopul zilei 12.11.2026
12.11.2026
11:48
360
Energie eoliană la 1,25 lei/kWh: Patru consorții au câștigat licitația pentru construcția centralelor eoliene de 170 MW în R. Moldova
12.11.2026
11:16
442
Atac asupra Spitalului Nasser din Khan Yunis: cel puțin șase morți și peste 20 de răniți
12.11.2026
11:11
659
Salarii mai mari din 2027 pentru 172 de mii de bugetari. Cu cât vor crește lefurile profesorilor, polițiștilor, asistenților medicali și ale personalului auxiliar din 2027
12.11.2026
10:30
431
Cristian Jardan, noul secretar de stat pentru sport și tineret: „Ne dorim să atragem mai mulți bani privați și să punem accent pe Jocurile Olimpice din 2028”
12.11.2026
10:29
360
Ucraina, inteligența artificială și amenințările hibride, în centrul reuniunilor UE de la Dublin
12.11.2026
10:05
411
Artiștii se tem că inteligența artificială le reduce numărul de comenzi
12.11.2026
09:37
355
Elevii din Chișinău, în dialog despre minoritățile etnice și combaterea stereotipurilor
12.11.2026
09:00
507
Emisarii americani au ajuns la Moscova pentru întâlnirea cu Putin
12.11.2026
07:57
433
Cel puțin două persoane au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn
12.11.2026
03:24
719
Scott Colom câștigă cursa strânsă din Mississippi, iar democrații ajung la 55 de mandate în Senat
12.11.2026
03:21
583
Un mort și 12 răniți după prăbușirea unei clădiri cu trei etaje în Brooklyn
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















