VIDEO // Spicherul Candu a explicat de ce a AMÂNAT în ultimul moment VOTUL pentru proiectul de lege de modificare a Constituției
2156
captură privesc.eu Președintele Parlamentului, Andrian Candu, spune că e dezamăgit de faptul că există atât de multă „frustrare și supărare” în rândul deputaților și speră că până săptămâna viitoare parlamentarii vor înțelege că e vorba de „un moment unic”, când în Constituție poate fi introdusă sintagma „integrare europeană”.
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în plenul Parlamentului nu ar fi trebuit să se întâmple. Am crezut sincer că unii colegi vor înțelege cât de important e să avem scris în Constituție că singurul vector de dezvoltare a R. Moldova este integrarea europeană. Am sperat că vor fi lăsate la o parte supărările și frustrările, iar fiecare dintre noi, indiferent de culoarea politică, va opta pentru integrarea europeană ca o cale ireversibilă pentru R. Moldova”, a declarat Candu, după ce a amânat votul în Parlament la acest proiect de lege, dezbătut timp de două ore astăzi în Parlament.
Democratul speră, totuși, că „în ceasul al 12-lea” unii deputați vor înțelege că e vorba de un „moment unic” și că trebuie de introdusă sintagma „integrare europeană” în Constituție. „În speranța că există posibilitatea de a convinge sau ca unii colegi să se convingă că trăim, poate, un moment unic în care avem șansa să modificăm Constituția, am solicitat plenului Parlamentului amânarea votului”.
Astfel, deputații vor fi nevoiți să-și spună ultimul cuvânt în această problemă săptămâna viitoare. „Doar o săptămână mai avem timp. Doar o săptămâna mai avem pentru a găsi un compromis, să înțelegem importanța momentului. Chiar trăiesc un sentiment de dezamăgire, după ce am văzut că frustrările și lupta politică a fost pusă mai presus de interesele R. Moldova”, a conchis acesta.
De menționat că fracțiunile PSRM, PCRM, PL și PLDM au anunțat că nu vor susține modificările propuse de PD. Argumentele acestor fracțiuni le puteți citi AICI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.07.2026
02:17
01.07.2026
02:05
30.06.2026
23:58
30.06.2026
21:37
30.06.2026
18:50
30.06.2026
18:03
30.06.2026
16:20
30.06.2026
15:44
30.06.2026
15:22
30.06.2026
15:11
30.06.2026
14:58
30.06.2026
14:54
30.06.2026
14:52
30.06.2026
14:39
30.06.2026
14:33
30.06.2026
14:15
30.06.2026
14:02
30.06.2026
13:11
30.06.2026
11:22
30.06.2026
10:51
30.06.2026
10:13
30.06.2026
09:52
30.06.2026
08:36
30.06.2026
08:18
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani


















