CNE anulează lucrările a șase candidați după depistarea unor fraude la examenele naționale
1166
Comisia Națională de Examene (CNE) a decis, în ședința din 30 iunie, să anuleze lucrările a șase candidați. Măsura a fost luată după ce, în procesul de examinare a contestațiilor, au fost depistate intervenții asupra testelor, efectuate după susținerea examenelor și după evaluarea inițială a acestora. Decizia a fost aprobată la propunerea Comisiilor Republicane de Examinare a Contestațiilor.
Neregulile au fost identificate în timpul reevaluării testelor depuse pentru examinarea contestațiilor la Matematică și Limba și literatura română (gimnaziu), precum și la Geografie (bacalaureat). Fraudele au fost constatate prin compararea lucrărilor prezentate în cadrul contestațiilor cu versiunile scanate color, arhivate în prima etapă de evaluare, ceea ce a permis depistarea modificărilor ulterioare.
În ședința de astăzi, CNE a audiat președinții unor centre de examene din raioanele Ialoveni, Strășeni și Telenești, precum și pe cei ai unui centru de bacalaureat din municipiul Chișinău. Comisia a cerut inițierea unor anchete de serviciu pentru a clarifica cum au fost posibile intervențiile asupra lucrărilor. Tot ea trebuie să stabilească cine se face responsabil, iar ulterior să fie aplicate sancțiunile prevăzute de legislație.
Regulamentele privind organizarea examenelor naționale prevăd că persoanele implicate în desfășurarea examenelor care admit sau facilitează fraude, falsifică teste, modifică note, permit copiatul ori manifestă neglijență în exercitarea atribuțiilor pot fi sancționate disciplinar. În plus, aceste cazuri pot fi sesizate organelor de drept, pentru a fi examinate conform legislației în vigoare.
Candidații ale căror lucrări au fost anulate pentru fraudă nu pierd definitiv dreptul de a susține examenele. Ei vor putea susține din nou examenul în sesiunea următoare, în condițiile prevăzute de regulament și cu respectarea tuturor regulilor de integritate.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au reiterat că vor continua verificările privind respectarea regulilor de integritate și corectitudine în întreaga sesiune de examene 2026, atât la nivel de centre, cât și la nivelul procesului de evaluare.
Rezultatele finale ale examenelor de absolvire a clasei a IX-a, precum și ale examenului de bacalaureat, vor fi făcute publice pe 3 iulie 2026, conform calendarului aprobat pentru aceasta sesiune.
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















