VIDEO // Soldații ruși din Donbas, mesaj de sprijin pentru Călin Georgescu: „Este un mare prieten al Rusiei. Așteptați-ne, dragi frați români, ajungem la voi în curând”
4204
Un grup de soldați ruși de pe frontul din Ucraina au transmis un mesaj de sprijin pentru candidatul la funcția de președinte al României, Călin Georgescu. În uniformă, cu arme în mâini și în fața unui poster al partidului lui Vladimir Putin, „Rusia Unită”, militarii îl numesc pe candidatul independent un mare prieten al Rusiei, care rezistă influenței Vestului. Rușii îi numesc pe români „frați” și anunță că vor ajunge în curând în România. Mai mult decât orice, acest clip arată sprijinul, chiar și tacit, pe care Rusia îl dă lui Călin Georgescu, prin răspândirea mesajului acestuia atât de departe încât a ajuns și în tranșeele din Donbas.
„Dragi frați, români. Salutări din Donbas, Rusia (n.red. potrivit normelor internaționale, Donbas este parte a Ucrainei). Suntem foarte bucuroși să vedem că, asemeni altor națiuni europene, marea voastră națiune s-a trezit. Ați făcut o alegere vrednică, pentru că ați ales un lider responsabil, curajos și, mai mult decât orice, cu principii, pe Călin Georgescu.
Acest om este un mare prieten al Rusiei și un oponent ferm al influenței vestice. În asemenea momente de mari provocări, asemenea convingeri au nevoie de înțelepciune și curaj.
Așteptați-ne, dragi frați, vom fi acolo în curând. Nu mai sunt multe de făcut. Apoi, împreună, ca în 1945, vom înfrânge tot răul din Europa și vom elibera continentul nostru. Războiul nostru este și războiul vostru. Știm că sunt mulți patrioți și oameni curajoși în România, care sunt gata să lupte alături de noi. Până la urmă, în așa-numita Ucraina, sunt pământurile voastre și frații voștri care suferă sub regimul opresor de la Kiev. A venit vremea dreptății. Hai, Călin Georgescu. Avem încredere în tine. Împreună vom învinge” este mesajul postat de soldați pe Telegram, de unde a fost luat și tradus de către Dmitri, estonul care deține contul de Twitter WarTranslated.
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















