VIDEO // Șoferi din R. Moldova, mințiți și implicați fără știrea lor în transportarea ilegală a refugiaților din Siria, Afganistan, Irak, Bangladesh sau India în state din UE: Trei dintre organizatorii schemei, reținuți în R. Moldova
4312
Mai multe persoane din R. Moldova recrutate să lucreze în calitate de șoferi în Uniunea Europeană au ajuns la închisoare în țări străine după ce au fost prinse transportând refugiați din Siria, Afganistan, Irak, Bangladesh sau India în Germania, Croația și Austria.
Trei moldoveni, care se numără printre organizatorii schemei, au fost reținuți pe 9 ianuarie curent de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea Procuraturii Generale.
„Membrii grupului criminal, acționând conform rolurilor distribuite, identificau victime din Republica Moldova, care erau recrutate sub pretextul angajării în calitate de șoferi, prin promisiunea unei remunerări în mărime de 1 000 euro pentru o cursă. Ulterior, organizau transportarea șoferilor recrutați în Ungaria, de unde erau determinați să transporte migranții către statele de destinație - Germania, Croația, Austria, cu mijloacele de transport puse la dispoziție de către membrii grupului criminal. Cetățenii moldoveni erau recrutați prin metoda înșelăciunii, nefiindu-le explicat faptul că pe teritoriul Uniunii Europene urmează să transporte migranți, care au intrat ilegal în Ungaria. La fiecare cursă, șoferii transportau aproximativ 30 - 45 de migranți, fiecare achitând organizatorilor a câte 5 000 – 7 000 de euro. Unii șoferi au fost reținuți de către autoritățile statelor tranzitate, fiind condamnați la pedepse cu închisoarea”, informează Poliția.
Doi dintre învinuiți se află acum în arest preventiv, iar al treilea - în arest la domiciliu.
Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea traficului de ființe umane, în scop de folosire în activități criminale a cetățenilor Republicii Moldova în spațiul Uniunii Europene, cei trei riscă închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Destructurarea grupării a fost posibilă cu sprijinul Frontex, Europol și Interpol.
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















