VIDEO // Socialistul Ion Ceban a dezvăluit de unde va lua BANI pentru implementarea proiectelor anunțate în această campanie electorală
1215
privesc.eu Socialistul Ion Ceban a organizat în această campanie electorală 28 de conferințe de presă, în cadrul cărora a anunțat despre implementarea mai multor proiecte, în cazul în care va ajungeprimar. Astăzi, Ceban a dezvăluit de unde va lua bani pentru „onorarea promisiunilor electorale”.
„Vreau să fiu corect cu alegătorii din capitală, pentru că în alegeri mulţi promit, dar mai nimeni nu ştie cum îşi va onora promisiunile ulterior. În primul rând, aş vrea să vă amintesc despre faptul că socialiştii nu o dată au atenţionat opinia publică că, în ultimii 10 ani, în rezultatul fraudelor și furturilor în domeniul proprietăţii municipale, bugetul Chişinăului a fost păgubit cu peste 6 miliarde de lei. Aceşti bani trebuie întorşi înapoi, pentru că sunt bani publici şi urmează să fie folosiţi pentru soluţionarea problemelor oamenilor”, a declarat acesta.
Ceban precizează că imediat după preluarea mandatului de primar va dispune crearea unei comisii speciale, care va investiga situaţia în acest domeniu.
„În al doilea rând, vom pune în aplicare o nouă procedură de vânzare și arendare a proprietății municipale. Estimările noastre arată că am putea obţine în următorii cinci ani minimum 2-3 miliarde de lei. În al treilea rând, voi dispune efectuarea unui audit total al tuturor direcțiilor și întreprinderilor subordonate Primăriei, apoi va fi elaborată o nouă structură a Primăriei, care nu doar va asigura o eficienţă mai mare a municipalităţii, ci şi va economisi importante mijloace bugetare”.
Acesta vrea să completeze bugetul și de pe urma lupte cu corupția. „Unul dintre instrumentele noastre de bază va fi asigurarea unei transparenţe totale în activitatea Primăriei. Pe lângă atragerea altor mijloace în bugetul municipal, vom avea grijă ca banii bugetaţi să fie cheltuiţi raţional şi cu maximă eficienţă. În procesul de onorare a obligaţiunilor asumate faţă de alegători, vom face uz din plin şi de alte două mecanisme ce şi-au dovedit eficienţa în timp: parteneriatele public-private şi relaţia cu partenerii de dezvoltare”, a mai adăugat candidatul PSRM.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















