VIDEO // Socialiștii și comuniștii, perdanții alegerilor parlamentare, au REFUZAT ostantativ să se ridice din fotolii atunci când Maia Sandu a intrat în sala Parlamentului
3971
Deputații socialiști și comuniști, fără Igor Dodon printre ei, au refuzat să onoreze astăzi intrarea președintelui Maia Sandu în sala Legislativului, unde a avut loc ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a. Nu s-au ridicat din fotolii nici fostul președinte Vladimir Voronin, dar nici spicherul Zinaida Greceanîi, care știu foarte bine ce prevede protocolul în astfel de situații.
În schimb, în picioare, de rând cu deputații PAS, s-au ridicat parlamentarii Partidului „ȘOR”.
„Socialiștii și comuniștii nu au binevoit să se ridice din scaune când Maia Sandu a intrat în sala Parlamentului. Asta e. Eu tot nu m-am ridicat când, în martie 2019, la constituirea Parlamentului anterior, a intrat Dodon. Îndrăznesc să afirm că este, totuși, diferit. Eu nu m-am ridicat în fața unui hoț, trădător și mincinos, ajuns în fotoliul de președinte prin fraudă, minciună și cu ajutorul indispensabil al lui Plahotniuc. Despre motivele lor îi întrebați pe ei”, a afirmat deputatul PAS, Dumitru Alaiba, care a imortalizat momentul.
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















