VIDEO // R. Moldova nu a realizat toate acțiunile propuse până la finele anului 2022 în vederea îndeplinirii condițiilor pentru inițierea negocierilor de aderare la UE. Maia Sandu: „Am solicitat intensificarea eforturilor”
1574
Din cele 35 de acțiuni incluse în Planul pentru îndeplinirea celor nouă recomandări făcute de Comisia Europeană la acordarea statutului de țară-candidată pentru aderare la UE și care urmau să fie implementate până la sfârșitul lui 2022, Republica Moldova a realizat 16, iar alte nouă se află la etapa finală.
Informația a fost prezentată miercuri, 11 ianuarie, în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE), convocate de președinta Maia Sandu.
Printre acțiunile realizate se numără adoptarea de către Parlament a noului Cod electoral, intrat în vigoare la 1 ianuarie curent. La fel, Guvernul a adoptat Regulamentul cu privire la achizițiile publice de valoare mică.
Printre acțiunile care sunt în faza de finalizare se numără evaluarea extraordinară a candidaților pentru Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor (pre-vetting); clarificarea competențelor Procuraturii anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție în ceea ce privește combaterea corupției mari.
De asemenea, urmează promovarea unui pachet de acte normative care să elimine influența oligarhilor din sfera politică, economică și mass-media - acest lucru reprezintă una dintre recomandările Comisiei Europene din iunie 2022.
Membrii Comisiei au convenit asupra elaborării unui Plan de ajustare a legislației naționale la acquis-ul comunitar.
Președinta Maia Sandu a solicitat conducătorilor instituțiilor responsabile să „intensifice eforturile”, astfel încât măsurile rămase să fie finalizate până la sfârșitul lunii martie curent.
„Integrarea europeană este proiectul nostru de țară care, odată realizat, va asigura pacea, modernizarea economică a țării și creșterea nivelului de trai al oamenilor. Este un proiect la care putem și trebuie să contribuim cu toții”, a spus șefa statului.
Menționăm că, printr-un decret al Președintei, miercuri au fost numiți noi membri ai Comisiei din rândul miniștrilor, deputaților, reprezentanților organelor de drept și al societății civile.
22.10.2026
15:46
22.10.2026
15:22
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:19
22.10.2026
13:41
22.10.2026
13:32
22.10.2026
13:30
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:19
22.10.2026
14:06
22.10.2026
13:41
22.10.2026
13:32
22.10.2026
13:30
22.10.2026
13:13
22.10.2026
12:30
22.10.2026
12:27
22.10.2026
12:16
22.10.2026
10:29
22.10.2026
10:15
22.10.2026
09:54
22.10.2026
09:47
22.10.2026
09:39
22.10.2026
09:13
22.10.2026
08:22
22.10.2026
08:13
22.10.2026
07:30
22.10.2026
07:19
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















