VIDEO // Programul „Prima Casă”, lansat OFICIAL în R. Moldova: Numărul de telefon și platforma on-line unde vă puteți informa
3132
Programul „Prima Casă”, scopul căruia este de a oferi posibilități familiilor tinere să-și cumpere locuințe, accesând credite în condiții avantajoase, pentru a stopa exodul din R. Moldova, a fost lansat astăzi oficial.
Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a declarat în cadrul evenimentului de lansare că cetățenii R. Moldova care doresc să beneficieze de această oportunitate, vor putea depune, începând cu lunea viitoare, cererile la cele trei bănci implicate în acest program - „Moldinconbank”, „Victoriabank” și „MoldovaAgroindbank”.
„Nu o să ascund că programul nostru este foarte asemănător cu cel din România care activează cu succes de mai mulți ani”, a spus Armașu, adăugând că acest program va contribui și la creșterea economiei, prin impulsionarea pieței imobiliare.
Potrivit Programului „Prima Casă”, beneficiarii pot fi cetățeni cu vârsta până în 45 de ani, care nu dispun de o locuință. Aceștia vor trebui să plătească prima rată în valoare de cel puțin 10% și restul banilor să-i obțină din credit, pentru care statul va garanta 50%. Valoarea totală a locuinței nu trebuie să depășească un milion de lei, iar creditul va putea fi întors în 25 de ani.
De exemplu, pentru un venit total lunar de 8 000 de lei al unei familii, adică veniturile soțului, soției și a rudelor de gradul I, adică părinții, suma maximă a locuinței va fi de 528 de mii de lei, iar a creditului contractat - de maximum 475 de mii de lei. Rata dobânzii va constitui 9,3%.
„Programul se adresează în special tinerilor și dorim să contribuim la o motivație în plus ca tinerii să rămână în Republica Moldova”, a spus Bogdan Pleșuvescu de la „VictoriaBank”. Potrivit sursei, acest program va genera și o presiune din partea angajaților asupra angajatorilor ca să plătească salarii oficiale, ceea ce s-a întâmplat și peste Prut.
Pentru a afla detalii despre proiect sau setul de documente necesare pentru a accesa credite în cadrul Programului „Prima Casă”, telefonați la numărul: 0 22 60 65 sau accesați platforma on-line dedicată acestuia.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















