VIDEO // Președintele Poloniei, Andrzej Duda, la Chișinău: „Am promis toată deschiderea în ceea ce privește acordarea asistenței necesare la realizarea reformelor în Republica Moldova”
2805
Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, a ajuns astăzi la Chișinău, unde efectuează o vizită de două zile, la invitația președintei Maia Sandu, pentru a participa la evenimentele dedicate aniversării a 30-a de la proclamarea independenței R. Moldova.
Oficialul polonez a fost întâmpinat de către Maia Sandu în după-amiaza zilei de astăzi, iar cei doi șefi de stat au avut o întrevedere tête-à-tête, în cadrul căreia au discutat despre intensificarea relațiilor bilaterale și agenda europeană a Republicii Moldova.
„M-am bucurat să-l salut astăzi la Chișinău pe președintele Republicii Polone, domnul Andrzej Duda. Am avut o discuție foarte bună, experiența de dezvoltare a Republicii Polone fiind deosebit de utilă pentru țara noastră. Am convenit să elaborăm proiecte concrete, cu ajutorul cărora să preluăm bunele practici ale Poloniei în domeniul dezvoltării regionale și agriculturii, administrării fiscale și digitalizării serviciilor publice, energetic. Intensificarea contactelor dintre țările noastre va fi, înainte de toate, în beneficiul cetățenilor”, a declarat președinta Maia Sandu, într-o conferință de presă comună cu omologul polonez.
Șefa statului a mulțumit, de asemenea, pentru includerea republicii noastre în lista statelor recipiente de asistență de dezvoltare prin platforma Polish Aid, în domenii-cheie precum buna guvernare, dezvoltarea rurală, agricultura etc. și a apreciat susținerea fermă a Poloniei pentru aspirațiile europene ale republicii noastre și eforturile făcute de Varșovia pentru a include R. Moldova în programele de asistență europeană.
Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, a menționat, la rândul său, că țara sa va susține aspirațiile proeuropene ale R. Moldova.
„Am promis toată deschiderea în ceea ce privește acordarea asistenței necesare la realizarea reformelor în Republica Moldova. Vom oferi acest sprijin valorificând experiența noastră și ținând cont de schimbările care au avut loc în Polonia. Suntem gata să susținem Republica Moldova în aspirațiile sale europene”, a spus președintele Poloniei.
Menționăm că președintele Andrzej Duda va participa la evenimentele dedicate Zilei Independenței R. Moldova alături de președintele României, Klaus Iohannis, și cel al Ucrainei, Volodymyr Zelensky, ultimii doi urmând să ajungă vineri la Chișinău.
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















