VIDEO // Peste 9 500 de familii vulnerabile au fost AJUTATE deja în cadrul campaniei „Susținem pentru că ne pasă”. A.S.I.C.S. a EXTINS lista satelor beneficiare de pachete cu produse alimentare
4826
Peste 9 500 de familii nevoiașe de la sate au beneficiat de ajutor umanitar din partea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) Pe parcursul a șapte săptămâni, campania „Susținem pentru că ne pasă” a ajuns în peste 95 de localități. Una dintre acestea este comuna Bobeica din raionul Hâncești.

Astfel, 100 de vârstnici și persoane cu necesități speciale s-au bucurat de câte un colet cu produse alimentare de primă necesitate.

„Toată populația trece prin vremuri grele, ca o consecință la majorarea prețurilor. De lotul acesta de ajutor umanitar o să beneficieze persoanele cu dizabilități, persoanele în etate cu vârsta de peste 80 de ani și chiar peste 90 de ani. Ei sunt cei mai afectați pentru că au pensiile cele mai mici”, a menționat primarul localității Iulian Mustață.

Echipa asociației împreună cu autoritățile locale au vizitat cel mai vârstnic cetățean al satului Dahnovici. Simion Untu a ajuns la onorabilă vârstă de 94 de ani. Bătrânul a crescut 4 copii, are 8 nepoți și 8 strănepoți, însă recunoaște că sănătatea lui e din ce în ce mai șubredă.
„La 94 de ani de abia văd. Ies până afară, mă mai mișc prin casă, dar nu pot ieși mai departe pentru că nu văd. Dacă dau într-o groapă cu aceste cârje, acolo am rămas. Alții mai pot munci, mai pot umbla, mai pot câștiga ceva, dar la noi – atâta-i cât primim pensie și ajutoare. Vă mulțumesc pentru lucrurile pe care le faceți!”, a spus pensionarul.
Campania de caritate „Susținem pentru că ne pasă” se va desfășura până la sfârșitul lunii martie. Organizatorii au extins lista satelor beneficiare de pachete cu produse alimentare la 300 de localități. Bugetul campaniei este de peste 3 milioane de lei.
01.10.2024
16:30
01.10.2024
10:15
10.09.2024
09:14
22.05.2024
14:14
30.04.2024
17:36
26.01.2024
11:03
16.01.2024
13:04
03.11.2023
14:10
28.08.2023
12:54
21.06.2023
18:26
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















