Stiri

VIDEO // OFICIAL: Un deputat actual și un fost viceministru care este ruda lui Igor Dodon, PUȘI sub ÎNVINUIRE, alături de Ilan Șor, în cazul cauza penală ce vizează concesionarea Aeroportului

Actualitate 15.02.2021 14:55 Vizualizări4131
VIDEO // OFICIAL: Un deputat actual și un fost viceministru care este ruda lui Igor Dodon, PUȘI sub ÎNVINUIRE, alături de Ilan Șor, în cazul cauza penală ce vizează concesionarea Aeroportului

Procuratura Generală a pus sub învinuire, în cadrul cauzei penale ce vizează concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, un actual deputat și un fost viceministru al Economiei, alături de Ilan Șor.

Dezvăluirile au fost făcute astăzi de către vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, în cadrul unei conferințe de presă, care a citat dintr-un răspuns oferit de procurori la solicitarea deputaților din Platforma DA vizavi de audierea reprezentanților mai multor instituții ale statului cu privire la recomandările făcute, acum mai bine de un an, de către Comisia parlamentară de anchetă ce a analizat mai multe privatizări dubioase ale bunurilor de stat din ultimii ani.

CITIȚI și AUDIERILE cu privire la dosarul care vizează concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și privatizarea „Air Moldova”, AMÂNATE: Șefii de la APP nu vin astăzi în Parlament

Este vorba despre deputatul Partidului Șor, Petru Jardan, care reprezenta statul în comisia de concurs care a decis concesionarul, iar la scurt timp a fost angajat ca administrator la Aeroportul Internațional Chișinău după preluarea acestuia de către compania „Avia Invest” a lui Ilan Șor, dar și de către actualul director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, fost viceministru al Economiei, Tudor Copaci.

Alexandru Slusari susține că Tudor Copaci este rudă cu socialistul Igor Dodon și crede că de aceea „nu s-ar vorbi” public despre acest caz.

Mai mult, potrivit lui Slusari, care face referire la informațiile furnizate de procurori, caietul de sarcini și contractul care a fost semnat cu concesionarul, în detrimentrul intereselor statului, nu ar fi fost elaborate de către instituțiile de stat, ci „în sediul de pe Tighina 12”, acolo unde se află o clădire a lui Ilan Șor. Totodată, autoritățile ar fi mințit atunci când au spus că au trimis invitații la mai multe companii internaționale ca să participe la concursul închis de concesionare a Aeroportului.

„Ancheta este în derulare, noi așteptăm viteză mai mare și să fie pronunțate verdictele vizavi de această schemă criminală”, a declarat Slusari, solicitându-i președintei Maia Sandu să organizeze o ședință a Consiliului Suprem de Securitate în care să fie examinat subiectul concesionării Aeroportului, „un obiectiv strategic pentru R. Moldova”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri