21:19:27 29.03.2026
Stiri

VIDEO // O nouă metodă de DEPISTARE precoce a cancerului la Iaşi

Reportaj 16.03.2017 08:29 Vizualizări1634

Diagnosticare cu tehnică 3D în laboratorul de Medicină Nucleară, de la Institutul de Oncologie Iaşi. După ce pacienţilor li se injectează substanţe radioactive, medicii pot vedea orice secţiune a corpului uman şi pot localiza cu precizie tumorile. Noua metodă identifică modificările metabolice provocate de cancer mult mai devreme decât în cazul tehnicilor clasice.

Cu ajutorul aparatelor ultramoderne din Laboratorul de Medicină Nucleară din Iaşi, corpul uman este scanat în totalitate. Mai apoi, cu ajutorul computerului se obţin imagini tridimensionale, în care pot fi observate celulele canceroase.

Acest lucru este posibil după ce pacientului i s-a administrat în venă o substanţă radioactivă diluată. Avantajul acestei metode de diagnosticare, faţă de Tomografie sau RMN, este că se poate analiza orice secţiune a unui organ sau ţesut.

„Practic noi putem stabili dacă un nodul se găseşte într-o anumită poziţie şi are sau nu are activitate metabolică, ceea ce pentru noi este foarte important pentru că un metabolism accentuat, o fixare accentuată de substanță înseamnă în principal o tumoră malignă,” explică Gabriel Dimofte, directorul medical al IRO.

50 de pacienţi au fost evaluaţi până acum cu aparatele performante.

„Pot asigura un diagnostic și precis, și precoce. Poți să iei măsurile corespunzătoare”, spune un pacient.

„Eu de exemplu am suferit tare mult dintr-o prostie, să spun așa, că nu am fost diagnosticată la timp, am fost operată de tiroidă, tiroida mi-a transmis la sân, acum sânul transmite ginecologic. Cel mai important lucru e să fie pus diagnosticul corect”, spune Dumitra Stănica, pacient.

În viitorul apropiat, la Iaşi va fi posibilă şi terapia cu substanţe radioactive. Practic, acestea vor fi administrate pentru a distruge doar celulele afectate de tumori, nu şi pe cele sănătoase, aşa cum se întâmplă în cazul tratamentului cu citostatice.

Sursa: digi24.ro

Autor: Ziarul National
Top stiri
29.03.2026 08:20 585 Horoscopul zilei 29.03.2026
28.03.2026 08:36 848 Horoscopul zilei 28.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.57 1 RON 3.97 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte