VIDEO // Marea Adunare Națională de pe 25 martie 2018: Ce documente vor fi VOTATE de către participanți, la Chișinău
3295
Organizațiile unioniste din R. Moldova îndeamnă cetațenii R. Moldova să vină în număr mare, pe 25 martie curent, la Marea Adunare Națională (MAN) din centrul Chișinăului pentru a cere reîntregirea neamului românesc.
Juristul de la Centrul de drept „Sirius”, Anatolie Petrici, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că la MAN vor fi supuse votului trei documente importante.
În primul rând, este vorba de Declarația privind reîntregirea Țării prin recunoașterea Actului Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918 ca pe unul fiind și astăzi în vigoare. Apoi, participanții la eveniment vor vota o cerere adresată parlamentelor de la București și Chișinău ca pe 27 martie curent să se întrunească într-o ședință comună și să voteze Declarația aprobată de cetățeni în cadrul MAN din 25 martie.
Totodată, va fi aprobată o hotărâre prin care Marea Adunare Națională va împuternici o delegație formată din primari, consilieri locali care au votat până acum declarații de Unire, reprezentanți ai societatii civile, care să meargă la Parlamentul de la Chișinău și la Ambasada României la Chișinău pe 26 martie curent pentru a înmâna documentele de la MAN și să participe la ședința solemnă a legislativelor de pe ambele maluri ale Prutului pe 27 martie curent.
Dacă Parlamentul de la Chișinău nu va accepta ședința comună, atunci delegația aprobată în cadrul MAN va reprezenta cetățenii R. Moldova la ședința Parlamentului de la București dedicată Marii Uniri.
Aceeași sursă a anunțat că Centrul „Sirius” și Mișcarea Civică „Centenarul” au trimis o cerere la autoritățile din România cărora le cer să aplice legislația, inclusiv Actul Unirii de la 1918 pe care nimeni nu l-a anulat și este și astăzi în vigoare. Cererea a fost semnată de mai multe ONG-uri și are sprijinul a 1,2 milioane de români, a spus Petrici.
Ion Rață de la Mișcarea „Centenarul” a adăugat că, prin evenimentul de la 25 martie curent, „Moldova se vrea acasă”, iar cercetătorul științific, Ștefan Sofronovici, a adăugat că „R. Moldova este un stat artificial”, o „consecință a pactului Ribbentrop-Molotov prin care Basarabia a fost ciuntită”.
Potrivit lui Sofronovici, neamul românesc este unicul popor din Europa care mai este despărțit astăzi, iar „cauza Unirii este sfânta pentru noi”.
Primarul de Capaclia, raionul Cantemir, Alexei Busuioc, a spus la același eveniment că primarii din R. Moldova au făcut demult Unirea, prin înfrățirile cu localitățile de peste Prut cu care implementează deja diferite proiecte. Acum, spune Busuioc, a rămas doar „partea tehnică și politică” și că „ar fi bine să ne adunam masiv pe 25 martie să cerem acest lucru (Unirea - n.r.)”.
Scriitorul Nicolae Dabija a adăugat că „R. Moldova n-are nicio șansă fără România pentru a scăpa de sărăcie, corupție și de Dodon”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
03.09.2026
01:49
03.09.2026
01:47
03.09.2026
01:42
03.09.2026
00:43
03.09.2026
00:32
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate


















