VIDEO // Jurnalista de la NTV-ul rusesc, care a fost inițial întoarsă din R. Moldova, se teme că Dodon ar putea fi ASASINAT? A realizat un reportaj denigrator despre R. Moldova
3240
facebook Irada Zeynalova, prezentatoare la postul NTV din Rusia, a ajuns în cele din urmă la Chișinău, după ce reprezentanții Poliției de Frontieră i-au interzis accesul în R. Moldova săptămâna trecută. Aceasta a realizat un reportaj în care a prezentat situația din R. Moldova din perspectivă negativă, iar ulterior - și un interviu cu președintele Igor Dodon.
În cadrul interviului, președintele Dodon a criticat guvernarea de la Chișinău și a lăudat Rusia, care „a răspuns cu bine la răul făcut”.
„În ultimii ani, au loc mai multe acțiuni antirusești din partea guvernării de la Chișinău. Fac asta ca să fi pe placul celor din SUA și UE. L-au declarat persona non grata pe vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, această lege contra așa-zisei propagande rusești. Ei fac asta și pentru a arunca în aer înțelegerile mele cu Vladimir Putin. Chiar dacă s-au făcut mai multe acțiuni antirusești, partea rusă a acționat cu înțelegere. În Vest noi avem România, care e țară membră NATO, iar în Est – Ucraina. Aceste țări nu au relații bune cu Rusia. Am rămas noi care ținem piept. În jur este un teren minat, iar capetele fierbinți din SUA vor aici să destabilizeze situația, să provoace Rusia. Scopul mei e ca să rezistăm și să câștigăm alegerile parlamentare”, a declarat Dodon în cadrul interviului acordat Iraidei Zeynalova.
Acesta l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc, care este în fruntea majorității parlamentare, că vrea să distrugă „parteneriatul strategic” cu Federația Rusă. „Din fericire, Rusia a răspuns foarte deștept în această situație. A admis produsele moldovenești pe piața sa și nu a întreprins nimic împotriva migranților care muncesc acolo. Rusia a răspuns cu bine la răul făcut de majoritatea parlamentară de la Chișinău”, a spus Dodon.
Jurnalista din Federația Rusă l-a întrebat pe Dodon dacă „nu se teme că reprezentanții actualei guvernări de la Chișinău l-ar putea asasina, pentru că nu acceptați să fiți dus de lesă și să promulgați legile pe care le doresc ei”.
„Eu înțeleg asta, dar dacă am pornit pe această cale eu, nu îmi voi schimba poziția. Eu cred că ce propun ei nu e convenabil țării noastre. Chiar dacă ceea ce promovează ei îi place SUA și UE, eu nu voi promova poziția lor. Cred că nici această lege contra așa-zisei propagande rusești nu va avea efectul scontat și în cele din urmă va fi îndreptată împotriva lor. Știți cum e: fructul interzis este mai bun. Oamenii vor urmări posturile rusești pe internet sau prin satelit. Două treimi dintre moldoveni sunt proruși”, a mai adăugat președintele Dodon.
Amintim că jurnalistei Irada Zeynalova i s-a interzis accesul în R. Moldova, dar a revenit după ce șeful statului i-a trimis o invitație personală. Mai multe organizații media din R. Moldova i-au luat apărarea jurnalistei ruse și au solicitat Guvernului R. Moldova să ia măsuri urgente „pentru asigurarea liberei circulații a jurnaliștilor străini, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi a convenţiilor internaţionale în domeniu”.
Materialul realizat de jurnalista de la NTV despre R. Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026


















