VIDEO // Grup infracțional specializat în furturi din locuințe, destructurat de organele de drept. Bănuiții acționau în Chișinău și Hâncești, iar prejudiciul cauzat depășește 600 000 de lei
1206
Membrii unui grup infracțional specializat în comiterea furturilor din case și apartamente, format din trei tineri cu vârste de 19 și 22 de ani, au fost reținuți de organele de drept. Suspectul de 22 de ani nu este la prima abatere. Acesta a evadat pe 18 mai din sala de ședință a Judecătoriei Soroca, sediul Florești.
Timp de două luni, gruparea ar fi comis cinci furturi din locuințe și un furt din automobil în municipiului Chișinău și raionul Hâncești.
Bănuiții, originari din raionul Hâncești și municipiul Bălți, acționau atât pe timp de zi, cât și noaptea prin efracție. Inșii forțau ușile din termopan când stăpânii nu erau acasă, după care furau lucruri de preț, inclusiv bijuterii, tehnică de calcul, dar și bani.
Prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la aproximativ 625 000 de lei.
Ultimul caz a avut loc în noaptea de 3 iunie curent, când cei trei tineri ar fi pătruns într-o gospodărie din orașul Hâncești de unde au furat un automobil.
Reprezentanții organelor de drept au depistat la domiciliile bănuiților telefoane mobile, cartele SIM, cheia automobilului sustras și documentele aferente acestuia (pașaport tehnic, asigurarea auto), o rangă metalică folosită la comiterea infracțiunilor, precum și bijuterii din aur.
Cei trei suspecți au fost reținuți în faza când pregăteau o nouă spargere într-o locuință din capitală. Polițiștii documentează și alte două persoane implicate în schema infracțională, prin intermediul cărora dobândeau informații despre potențialele victime.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru furt. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la cinci ani de închisoare.
17.02.2026
01:25
440
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
379
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
436
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
516
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
572
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
625
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
648
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
694
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
630
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
670
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
17.02.2026
01:25
423
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
373
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
426
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
514
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
568
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
622
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
632
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
692
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
625
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
667
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
16.02.2026
11:50
669
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
16.02.2026
11:47
646
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
16.02.2026
11:29
667
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
16.02.2026
10:57
715
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
696
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
869
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
870
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
1061
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
1093
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
937
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
1032
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1414
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
2770
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
831
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
909
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
Liderul Partidului Popular Român, REPROŞURI la adresa lui Ţîcu. Ultimul i-a cerut sprijinul lui Ţurcanu, pentru a nu admite să câştige socialiştii Chişinăul
Numărare paralelă făcută de „Promo-Lex”: Greceanîi ar fi OBȚINUT mai multe voturi
CIJ // Cât COSTĂ fotoliul de DEPUTAT? Între 170 de mii şi aproape două MILIOANE de lei
PCRM cere Curţii Constituţionale să declare nule alegerile din 30 noiembrie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














