VIDEO, FOTO // Putin a TRANSFORMAT camioanele militare într-un CONVOI cu ajutoare umanitare pentru Ucraina
2249
Un convoi umanitar rusesc de 280 de camioane se afla în drum, marţi, către frontiera cu Ucraina, scriu agenţiile ruseşti de presă, la o zi după ce Kremlinul a anunţat că acordarea unui asemenea ajutor populaţiei din estul ucrainean este iminent.
Chiar dacă Ucraina a avertizat că nu va accepta vreun ajutor umanitar unilateral rusesc destinat populaţiilor din estul ţării, afectate de confruntările armate dintre armata ucraineană şi separatişti proruşi, Putin luase această decizie de ceva timp. Cel puțin așa reiese din imaginile postate de militarii ruși pe rețele de socializare.
InfoResist a descoperit pe rețele de socializare fotografii cu coloane de „Kamaz”-uri militare care erau vopsite în culoarea albă. Militarul Simion Borisov a plasat imaginile respective înainte ca Vladimir Putin să facă anunțul că va acorda „ajutor umanitar Ucrainei”.
Peste 300 de camioane ale armatei au fost vopsite în câteva zile în culoarea albă și au fost ulterior încărcate cu ajutoare umanitare, preciza militarul.
Kievul suspectează Moscova că vrea, sub acoperirea unui asemenea ajutor, să sară în ajutorul rebelilor, vizaţi de mai multe săptămâni de o ofensivă ucraineană de amploare şi obligaţi să se retragă în ultimele două bastioane pe care le mai controlează - Doneţk şi Luhansk.
Occidentul, cu Statele Unite în frunte, a avertizat, de asemenea, în privinţa oricărei intervenţii unilaterale ruse „ilegale” pe teritoriul ucrainean.
Ucraina şi Occidentul acuză Rusia că furnizează armament rebelilor proruşi din estul ţării, acuzaţii dezminţite de către ruşi.

12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime






















