VIDEO, FOTO // Enoriașii Mănăstirii Curchi au primit cutii cu produse alimentare, oferite de Asociația A.S.I.C.S.
3503
Asociația A.S.I.C.S. continuă să răspândească bunătate! Cu ocazia sărbătorilor de Paște, mii de familii defavorizate din diferite regiuni ale țării primesc suport în cadrul campaniei ,,Susținem pentru că ne pasă”. Cea mai recentă donația a asociației a ajuns la Mănăstirea Curchi.
,,Campania ,,Susținem pentru că ne pasă” e în plină desfășurare. E planificat să oferim 2000 de cutii cu produse alimentare de primă necesitate, adaptate pentru masa de sărbătoare”, a menționat președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
200 de cutii pascale au fost oferite vicariatului Orhei, pentru a-i bucura pe oamenii care au nevoie de suport.
,,Această donație va ajunge în aproximativ 10 localități. Coletele vor fi distribuite de părinții slujitori din parohiile noastre în comunități. Desigur că aceste pachete vor ajunge la cei care au mai multă nevoie de ele”, a subliniat Episcopul Siluan de Orhei, Egumen al Mănăstirii Curchi și Vicar al Mitropoliei Moldovei.
Familiile numeroase și cu venituri modeste, pensionarii singuratici și persoanele cu nevoi speciale vor beneficia de ajutor. Coletele conțin cozonac, vopsea de ouă, vin, zahăr, ulei, paste făinoase, conserve și alte alimente nealterabile.
Un dar de Paște a ajuns și în familia Vasilisei Tambuțu din satul Isacova, raionul Orhei. Tânăra de 29 de ani educă trei copii. Ea spune că doar soțul lucrează și se descurcă destul de greu, iar din cauza datoriilor au fost deconectați de la rețeaua de energie electrică.
,,Soțul lucrează la piață hamal. A fost o iarnă grea, nu aveam lemne, soacra a decedat, nu am plătit lumina și a fost deconectată. Punem bateria la încărcat la cumătra și seara o aprindem. Foarte rar se întâmplă să ne ajute cineva. Această mâncare o să ne scutească de unele cheltuieli. Vă mulțumesc frumos!”, a spus tânăra mamă.
Campania ,,Susținem pentru că ne pasă” a fost lansată la începutul lunii octombrie 2022. În tot acest timp, echipa asociației a livrat peste 35 000 de colete cu produse alimentare pentru persoanele nevoiașe din mai mult de 250 de localități.
11.03.2026
10:10
24
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
136
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
84
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
132
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
314
Horoscopul zilei 11.03.2026
266
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
774
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
460
Guvernul vrea să prioritizeze centrele de date pentru AI la racordarea la rețea, dezvoltatorii avertizează asupra unui „moratoriu” la construcția de locuințe
489
Mărturia filipinezei plătite cu sub 2 dolari pe oră, din culisele boomului OnlyFans și ale muncii de „chatter” nereglementate
548
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
11.03.2026
09:52
72
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
33
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
83
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
307
Horoscopul zilei 11.03.2026
261
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
769
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
500
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
748
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
534
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
474
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
518
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
484
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
626
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
620
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1321
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
621
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
595
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
576
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
576
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
915
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
674
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
657
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
570
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
673
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
682
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
Horoscopul zilei 11.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














