VIDEO // Cei mai buni sportivi ai anului 2023 au primit PREMII consistente din partea A.S.I.C.S. Anastasia Nichita, Denis Vierul și Artiom Livadari au primit 300 000 de lei la Gala APSM pentru performanțele înregistrate anul acesta
5353
Cei mai buni sportivi din 2023, în viziunea jurnaliștilor, au fost desemnați Anastasia Nichita și Denis Vieru. În cadrul unei gale de final an, organizată de către Asociației Presei Sportive di Moldova (APSM), cei doi laureați au primit cupe, diplome, dar și câte 50 000 de lei fiecare, premii oferite de către Asociația pentru Susținerea Inițiativelor și Sportului ( A.S.I.C.S.), care este și partenerul general al APSM.
,,Mă bucur foarte mult că și anul acesta am reușit să obțin titlul de cea mai bună sportivă a anului. Desigur e motivație pentru mine. Așa cum am mai spus mă voi strădui ca și anul viitor să demonstrez că sunt cea mai bună din țară", a declarat campioana Anastasia Nichita, desemnata de APSM sportiva anului 2023.
,,Este pentru al doilea an când Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului are onoare de a premia cei mai buni sportivi ai anului. Exact ca și în 2022, în 2023 i-am premiat pe cei mai buni Anastasia Nichita și Denis Vieru. Ambii au primit câte un cec de 50 000 de lei", a precizat președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
Denis Vieru încheie anul 2023 cum nu se putea mai bine. După ce a reușit să se impună la cele mai importante competiții internaționale, judocanul moldovean își păstrează prima poziție în clasamentul mondial a celor mai buni judoka din lume, categoria de greutate de până la 66 de kilograme.
,,Este foarte plăcut, în primul și primul rând când, când ești apreciat de public, de jurnaliști, de o comunitate întreagă care își dorește ca sportul să progreseze în R. Moldova. Acest lucru dă dublă motivație pentru a merge înainte. În ultima perioadă, chiar de câțiva ani, A.S.I.C.S. susține foarte puternic sportivii și comunitatea noastră. Este foarte plăcut, îndeosebi pentru tânăra generație, care îi urmăresc pe sportivii de top, și care cumva tind să obțină și ei rezultate", a mărturisit sportivul anului 2023, Denis Vieru.
,,E important faptul că noi suntem alături de sportivi, iar sportivii sunt alături de presă. Deoarece unul fără celălalt nu se vor întâmpla lucruri frumoase. În linii generale a fost un an foarte productiv. Ce ține de planurile Asociației Presei Sportive din Moldova, avem un partener general pe cinste – Asociația A.S.I.C.S. Într-adevăr ne-au reușit foarte multe proiecte interesante, inclusiv și această gală minunată. Mă simt împlinit, deoarece comunitatea sportivă a apreciat acest eveniment", a declarat în fața asistenței președintele APSM, Eduard Ciobanu.
Pentru performanța obținută în acest an la Jocurile Europene, competiție ce s-a desfășurat la Cracovia, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului l-a premiat cu 200 000 de lei pe Artiom Livadari. Sportivul, care practică box thailandez, a cucerit medalia de aur la evenimentul din Polonia.
,,Al doilea an consecutiv sunt menționat de către APSM cel mai bun sportiv de la probe neolimpice. Apreciez acest gest. Sunt mereu pentru ca să lucrez, să obțin rezultate. Mă voi strădui să fac același lucru și anul viitor pentru a fi apreciat la justa valoare. Cum spunea cineva, atunci când ai parte de susținere e mai ușor să devii cel mai bun. Mulțumesc Asociației A.S.I.C.S. pentru susținere. Suntem foarte bucuroși să avem astfel de prieteni lângă noi", a declarat medaliatul cu aur la Jocurile Europene 2023, Artiom Livadari.
Pentru a le oferi o motivație suplimentară sportivilor, Asociația A.S.I.C.S. a reconfirmat că va premia cu 1 000 000 de lei aurul olimpic, cu 500 000 de lei medaliile de argint și cu 250 000 de lei medaliile de bronz, obținute la Jocurile Olimpice de la Paris.
263
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
23:39
273
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
10.03.2026
22:36
308
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
10.03.2026
22:05
328
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
552
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
404
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
370
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
395
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
372
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
363
Băiat de 13 ani, arestat după ce a instigat pe rețelele sociale la violență între elevi în Sheffield
249
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
23:39
259
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
10.03.2026
22:36
298
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
10.03.2026
22:05
320
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
542
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
396
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
366
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
390
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
367
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
358
Băiat de 13 ani, arestat după ce a instigat pe rețelele sociale la violență între elevi în Sheffield
10.03.2026
17:51
519
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
502
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1147
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
519
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
508
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
483
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
485
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
783
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
585
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
572
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
496
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
592
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
598
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
527
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
611
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
631
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


















Inapoi














