VIDEO // A fost DESEMNATĂ compania care va edifica „Arena Chișinău”. STARTUL lucrărilor va fi dat la finele lunii august
3068
Compania „SUMMA” din Turcia, care a construit unicul mall din capitală, dar și un hotel în centrul Chișinăului, va construi „Arena Chișinău”, complex ce va cuprinde o sală cu minimum 4 000 de locuri pe scaune, un spațiu separat pentru Aqua Park, un bazin olimpic de înot cu tribună, terenuri de tenis, precum și un spațiu de parcare de cel puțin 1 000 de locuri, așa cum au anunțat anunțat anterior autoritățile. Lucrările de construcție vor fi demarate în luna august curent. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici și ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.
Chiril Gaburici a menționat că autoritățile au îndeplinit deja 75% din acțiuni privind edificarea „Arenei Chișinău”.
„Proiectul construirii „Arenei Chișinău” se desfășoară conform planului stabilit încă din luna martie 2018. Interesul nostru este să-l parcurgem în mod corect, cu pași siguri, conform legislației, astfel încât visul nostru să devină realitate. Din totalul de 44 de acțiuni care au fost stabilite de către grupul de lucru, 33 de acțiuni sau 75 % dintre acestea sunt deja implementate. 11, 4% sunt în curs de implementare și finalizare. Progresul general al implementării planului este de 86,4%. Acum urmează să fie pregătit terenul pentru șantier. Aici vorbim despre defrișare și despre nivelare”, a declarat Gaburici.
Potrivit lui Gaburici, începând cu săptămâna viitoare vor fi defrișați pomii și va fi nivelat terenul. „Echipamentele și transportul se afla la fața locului. O altă acțiune este finalizarea separării terenului. Aici vorbesc despre cele 10 hectare. 10 hectare vor fi separate de cele 69,2 ha. Pe parcursul lunilor iulie și august planificăm lucrul cu partenerul privat și pregătirile tehnice în aspect de obținere a autorizației necesare pentru lansarea construcției și a șantierului. Conform planului, sfârșitul lunii august trebuie să reprezinte momentul în care se deschide șantierul de construcție”, a precizat ministrul Economiei și Infrastructurii.
La rândul său, ministra Monica Babuc a explicat că reprezentanții Companiei „SUMMA”, care a construit mall-ul de pe viaduct şi hotelul „Radisson Blu Leogrand”, este cea care a câştigat concursul pentru a ridica şi „Arena Chişinău”.
„Acest eveniment este pentru noi unul de importanţă majoră. Aşa cum s-a anunţat săptămâna trecută, urmare a încheierii procedurii de recepţionare a ofertelor la data de 4 iulie 2018, orele 16:00, a fost constatată recepţionarea unei singure oferte. Compania are experienţă în domeniul construcţiei edificiilor sportive. A realizat minimum un proiect pe parcursul ultimilor cinci ani. E vorba de edificarea complexelor sportive în Senegal şi Federaţia Rusă. Cifra de afaceri medie anuală a companiei este de cel puţin 50 de milioane de euro. Compania are acces la linii de finanţare de minimum 50 de milioane de euro de la instituţiile bancare cu reputaţie. Astfel, Comisia a votat unanim atribuirea proiectului de parteneriat public-privat pentru proiectarea şi construcţia „Arenei Chișinău” companiei „SUMMA” din Turcia”, a anunțat Babuc.
Ministra a mai adăugat că cei de la Compania „SUMMA” au o „atitudine responsabilă”, mai ales că au „acceptat regulile severe” stabilite de Guvern în ceea ce privește termenele de realizare a proiectului. „Interesul nostru a fost să avem ofertanţi serioşi, care să accepte viziunea noastră privind acest proiect. Ne bucurăm că proiectul va fi realizat de o companie internaţională puternică şi cu experienţă în domeniu, o companie pe care o cunoaştem, o companie, care are activitate în R. Moldova. „SUMMA” e o companie care cunoaşte specificul pieţii şi a demonstrat deja prin proiectele realizate la noi în ţară că este o companie calitativă şi profesionistă”, a conchis Monica Babuc.
Amintim că edificarea „Arenei Chișinău” va costa între 30-50 de milioane de euro, iar cea mai mare parte a costurilor va fi acoperită de un investitor. Contribuția financiară a statului în „Arena Chișinău” va fi de 202 milioane de lei sau 10 milioane de euro, iar partenerul privat care va fi selectat prin concurs urmează să elaboreze proiectul arenei și să suporte cheltuielile de construcție și gestionare.
14.10.2018
16:00
4396
VIDEO, FOTO // Autoritățile au dat STARTUL construcției „Chișinău Arena”. Candu: „Astăzi se scrie istoria modernă a R. Moldova”
24.08.2018
15:41
2647
VIDEO // Autoritățile au semnat CONTRACTUL de parteneriat public-privat privind proiectarea și construcția „Arenei Chișinău”: „Terenul e pregătit de lansarea șantierului”
06.06.2018
12:00
2571
Primarul Clujului, Emil Boc, despre IMPORTANȚA construcției „Arenei Chișinău”: „Un complex sportiv modern va transforma Chişinăul într-un oraş al viitorului”
15.05.2018
10:10
2063
Candu, Babuc și Gaburici au ales SLOGANUL pentru „Arena Chișinău”
03.05.2018
10:20
2077
ZECE slogane au intrat în FINALĂ, iar unul dintre ale ar putea fi atribuit „Arenei Chișinău”
27.04.2018
09:00
4389
INTERVIU // Chiril Gaburici: „Terenul pe care va fi construită Arena Chișinău a fost, este și va rămâne proprietatea statului. Arena, de asemenea, va rămâne a statului, după ce se va achita integral”
447
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
15.06.2026
17:54
501
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
15:37
494
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
546
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
16.06.2026
00:12
237
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
401
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
436
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
436
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
489
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
463
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
498
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
479
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
530
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
527
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
525
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
541
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
556
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
556
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
836
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
873
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1062
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1446
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2813
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1622
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2172
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2028
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2117
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2581
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2270
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2049
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














