Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, la TVR Moldova: Chișinăul urmează să beneficieze de mai multe fonduri de preaderare
1345
Facebook Tot mai multe fonduri de preaderare de la Uniunea Europeană vor fi oferite Republicii Moldova, anunţă Victor Negrescu, europarlamentar şi vicepreședinte al Parlamentului European. Într-un interviu în exclusivitate pentru TVR Moldova, oficialul român vorbeşte despre alte pachete de sprijin pentru Chişinău ce vor fi anunţate în perioada următoare şi ţin de verificarea cheltuirii fondurilor de preaderare sau de instrumentele de contracarare a propagandei de la Moscova.
„Acum lucrăm și la alte soluții de finanțare pentru Republica Moldova. Eu sunt, de asemenea, negociatorul-șef al Parlamentului European privind bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor și, recent, am aprobat viziunea Parlamentului European privind acest buget și am inclus sume suplimentare sub formă de granturi, de această dată, pentru Republica Moldova, pe diferite componente, fie pe zona de societatea civilă, fie pentru zona economică, fie pe zona de întărire a frontierelor externe. Aşa că, sprijinul UE este real”, a declarat Victor Negrescu.
Vicepreședintele Parlamentului European s-a referit şi la Planul de Creştere Economică pentru Moldova, conceput de Bruxelles, care prevede fonduri de 1,8 miliarde de euro. Victor Negrescu a dat asigurări că va exista un control minuţios al gestionării tuturor fondurilor de preaderare.
„Filtrele pe care le aplicăm pentru statele membre le vom aplica și în acest caz, pentru că obiectivul nostru este ca acești bani să nu fie doar un miraj. Însă trebuie să le spun într-o manieră sinceră, către cei care se uită la această emisiune că nu se va întâmpla mâine. De obicei, când creionezi o investiție, este o perioadă de timp până să vezi maturitatea investiției și efectul real în economie”, a spus el.
În cadrul aceluiași interviu la TVR Moldova, Victor Negrescu s-a referit și la rezoluția pentru Republica Moldova privind ajutorul în contracararea propagandei Moscovei în procesul electoral, adoptată săptămâna trecură de Parlamentul European, subliniind instrumentele adoptate la nivel comunitar pentru a combate mesajele propagandistice în timpul campaniilor electorale.
„La nivel european, pentru alegerile care tocmai au avut loc pentru Parlamentul European, am creat un dialog strâns cu rețelele sociale pentru a combate acest tip de mesaj. Ideea este dacă diseminarea acestor mesaje se face folosind resurse, adică bani, fonduri neverificate, și dacă, evident, acest lucru se face din partea unui stat terț care caută să influențeze deciziile într-un alt stat. Pentru un stat precum Republica Moldova, care este mai mic, este mai greu să aibă acest dialog cu rețelele sociale”, a arătat vicepreședintele Parlamentului European.
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















