Țara înainte, nu înapoi…

Punct de sprijin

Azi va avea loc prima rundă a mesei rotunde inițiate de guvernare, cu participarea protestatarilor și a societății civile.

Cam întârziată reacție a guvernării, dar vorba ceea – mai bine mai târziu, decât deloc. Probabil, atât guvernarea, cât și protestatarii au avut nevoie de mai multe consultări, inclusiv cu partenerii externi ca aceștia din urmă să-i convingă să se așeze la aceeași masă și să purceadă la dialog. Și nu mai contează că documentul cu titlul patetic Pactul social Pentru Moldova e o calchiere din rusă (za Moldovu). Important e că dialogul trebuia să înceapă. Pentru că și guvernarea, și liderii protestatarilor au intrat în impas și trebuiau cumva să iasă din situație.

Societatea civilă am omis-o din formulă din considerentul că aceasta are doar funcția de decor și diluant al participanților la dialogul social. Am omis și cealaltă parte a protestatarilor care reprezintă două partide. Nu că aș avea ceva împotriva protestelor organizate de partide politice. Dar fiți de acord că e o diferență mare între a demonstra, pentru că așa a decis conducerea partidului, și a ieși la protest de bunăvoie. În plus, socialiștii s-au autoexclus, refuzând participarea la dialog cu guvernarea. Celălalt partid (denumirea căruia nici nu contează) al maestrului-de-artificii-cu-rahat nici nu putea fi invitat în mod normal. Din cauza mirosului urât. Firește, politica e un lucru murdar. Dar nici chiar din rahat nu se face.

Care va fi rezultatul acestui dialog? Cred că pe moment nimeni nu știe. Prea diferite sunt pozițiile și scopurile participanților. De societate civilă am zis că nu discutăm. E o constantă care nu influențează rezultatul.

Guvernarea vrea să mențină statu-quo-ul și va face tot ca să cedeze cât mai puțin posibil. Liderii protestatarilor vor cere mult ca să obțină măcar ceva. Astea sunt pozițiile inițiale ale părților. Scopul guvernării este de a se menține la putere (cel declarat, cu denumire răsunătoare, e pentru presă). Și asta este normal. Doar că aceasta trebuie să țină cont că este acum foarte vulnerabilă. Pe de o parte, nu are susținerea populară, pentru că oamenii au pierdut încrederea în urma jafului secolului (și toate sondajele indică această problemă). Pe de altă parte, AIE-3 e la limită cu cele 51 de voturi în Parlament. Și orice figură de stil, orice mișcare de deget a regizorului haosului controlat, în orice moment poate transforma majoritatea în minoritate. Guvernare minoritară am mai avut și am văzut că merge prost. Nici cea majoritară nu prea merge, dar oricum e mai bună. Cu atât mai mult că mai sunt posibile și alte variante de majorități.

Scopurile liderilor protestului sunt mai vagi. Să întoarcem miliardul, ca și țara înapoi – sunt lozinci bune, nu și scopuri operaționale. Miliardul (dacă) se va întoarce peste ani buni. Iar țara înapoi - nici nu se va da, dar nici nu poate fi luată în cadrul paradigmei existente. Un scop ar putea fi lansarea unui nou proiect politic care ar capitaliza energia protestelor. Dar se pare că această șansă a fost ratată. De ce – e o întrebare bună. Platforma DA din start a avut divergențe la acest subiect și a ezitat. Apoi s-a căutat liderul (liderii). Maia Sandu n-a venit și ne-a zis că oamenii integri nu se bagă în politică. Pentru că miroase urât. Iar de la o vreme chiar pute. Când se vor găsi liderii, deja nu vor avea ce capitaliza, pentru că nu vor mai fi protestatari în piață. Oricum, timpul a fost pierdut. Și acum nu le rămâne altceva decât ieșirea onorabilă din situație. Adică demisii mai mici și mai ritualice. Da, și permanentizarea discuțiilor despre cum trebuie să reformăm mai bine orice.

De după cortină, ambasadorul SUA ne sugerează să alegem stabilitatea. Acesta ar putea fi verdictul. Ai noștri l-au numit Pact social. Mai știi, poate învățăm să dialogăm? Țara înapoi – vom mai aștepta. Deocamdată, astupăm nasurile, dar tot înainte…