PR-terapia, șocul și baloanele de săpun
3161
Punct de sprijin // Va urma amplificarea propagandei mediatice cu tancurile (de carton, desigur) rusești și declanșarea dosariadei cu așa-zisa lovitură de stat
Ar fi normal să-i dăm noului Guvern o perioadă de grație de 100 de zile. Dar nu-i vom da.
De ce? Mai întâi, pentru că guvernele la noi tot mai rar ajung să trăiască mai mult de 100 de zile.Mai apoi, pentru că acesta singur a anunțat că nu are timp și va purcede imediat la terapia de șoc. Acest termen a fost lansat de bossul cel mare din umbră și mai apoi repetat de toți papagalii săi, unii deținând chiar funcții înalte în stat. Am zis atunci că gașca va face PR ca de obicei și nu înțelege (tot ca de obicei) ce înseamnă acest termen în realitate. De aceea, va face așa cum știe mai bine. Adică PR. Pe unde mai ieftin, pe unde și mai scump.
Da, ca să nu uit – miracolul economic moldovenesc pe care urmează să-l vedem,a fost anunțat din timp de trubadurii găștii. Doar că trebuia să-l realizeze însuși Plahotniuc, ajungând în funcția de premier. Dar n-a ajuns. Cum nu va mai ajunge nici președinte. Pentru că l-au dus de nas sirenele din jur cu osanale. Dar asta e o altă temă.
De aceea, miracolul economic va fi realizat deja de altcineva. Cum? Care miracol mai poate fi? Că doar nu suntem copii și nu mai credem în miracole. Simplu. Și din topor. Așa cum s-a procedat și până acum. Dar să le luăm pe rând.
PR-Terapia
Prețurile și tarifele vor scădea. Decizia ANRE privind micșorarea prețului la gaz a fost anunțată exact în ziua învestirii Guvernului. Pură coincidență. Mai apoi, am aflat că gazul se va ieftini cu 11%. Deși un simplu calcul, confirmat de experții din domeniu, demonstrează că trebuia să se ieftinească cu peste 20%.
Apoi, petroliștii au fost invitați la Guvern și rugați frumos să coboare prețurile. Au și anunțat ieftinirea motorinei cu 1 leu. A urmat o scădere de doar 60 de bani. De ce doar? Pentru că între timp barilul s-a prăbușit de la peste $100 la sub $30. Da, și cel mai important – într-o economie de piață, premierul nu dă indicații petroliștilor. Avem ANRE și Consiliul Concurenței care n-au făcut nimic până acum ca prețurile la carburanți să scadă proporțional cu cele mondiale. Au zis că n-au pârghii. Dați-le odată!
Pe când să așteptăm micșorarea tarifelor la energia electrică? Înțeleg că e mai complicat și trebuie să vă înțelegeți și cu ceilalți parteneri din off-shore. Dar n-aveți încotro.
Pensiile și salariile se vor majora. Am zis anterior că miniștrii desemnați la Economie și Finanțe sunt relevanți. Dl Armașu vine din sectorul privat și dintr-o companie internațională. A pus diagnosticul chiar în prima ședință de Guvern – deficit bugetar de 5 miliarde de lei în prima jumătate de an. De aceea, pensiile nu vor crește, ci se vor indexa (pentru că așa scrie în lege). Iar salariile nu au de unde crește. Dlui Calmâc, care a fost negociator la DCFTA, i-aș recomanda să nu mai citească ce-i scriu consilierii. Nu poți avea 100 (apoi redactat la 80) de priorități în 100 de zile. Asta cum am zice că spălatul de dimineață, curățatul dinților, dejunul, cafeaua – ca să ajungem la 100 până diseară - sunt priorități. Actualul Guvern are doar două priorități. Prima – restabilirea relațiilor cu FMI (problematică – din cauza precondițiilor neîndeplinite, dar și pentru că i-am trimis brutal de două ori anul trecut prin demisiile lui Drăguțanu și a lui Streleț exact în ajunul vizitelor programate). A doua – restabilirea ordinii în sectorul financiar-bancar. Numirea noului guvernator la BNM nu rezolvă situația. Transparența acționarilor (și în primul rând în celelalte trei bănci aflate sub supraveghere specială) ar putea fi piatra de care vă veți împiedica. Iar fără finanțare externă este inutil să mai discutăm altceva. Banii din România, chiar dacă vor ajunge mai repede, nu pot acoperi gaura. Dacă Guvernul va avea noroc și va trece de 100 de zile, am să spun care sunt și celelalte două priorități.
Șocul
Cu acesta e mai simplu. Absolut previzibilă a fost curățarea foștilor PLDM-ști din sistem, care poate fi diluată cu eliminarea unor personaje neimportante din alte partide. Ca și imitarea ordinii în sistemul de justiție, cu penalizarea judecătorilor deja pensionați și decedați. Cu siguranță va urma amplificarea propagandei mediatice cu tancurile (de carton, desigur) rusești și declanșarea dosariadei cu așa-zisa lovitură de stat. Justiție selectivă și televizată vom avea din abundență.
Baloanele de săpun
Și pentru că oricum alegerile anticipate sunt inevitabile – e doar o chestie de timp –, vor apărea tot felul de partiduțe și platformuțe clone care, așa cum cred regizorii, vor induce electoratul în eroare. Procedeu deja folosit anterior, ce denotă o lipsă acută de imaginație. Alte baloane vor fi lansate zilnic la toate televiziunile, portalurile și presa oligarhului. Ce să zic? Au avut și sovieticii o mașinărie propagandistică mult mai mare și profesionistă. Dar de la o vreme nu a mai crezut-o nimeni. Cu ce s-a finalizat știm. Bancul cu televizorul și frigiderul rămâne valabil. Ca și celălalt – că din rahat iese magiun doar pe jumătate…
06.08.2024
09:03
2981
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3764
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5287
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6637
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9814
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10681
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5272
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6259
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8409
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7094
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4818
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5257
Consolidarea jertfelor și călăilor
27.05.2026
04:13
86
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
466
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
619
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
603
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
641
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
596
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
670
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
750
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1094
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
738
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1099
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1241
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1012
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1457
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
667
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
809
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1048
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1008
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
860
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1063
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
945
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
910
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
784
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
891
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
698
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














