Plahotniuc. Cel „mare și groaznic”
3547
Punct de sprijin
Se încheie a treia săptămână de la demiterea Guvernului Streleț. Nici majoritate și nici Guvern n-avem. În pofida declarațiilor optimiste ale lui Lupu.
Iată că planul PD-ist n-a mers. Deja e clar pentru toți că nici nu va merge. PLDM le-a stricat jocul. N-a mers grămăjoară și fără niciun fel de condiții să formeze (a doua zi!) AIE-4. Nici nu va merge deja. Dacă vrea să aibă viitor ca partid, trebuie să treacă testul opoziției și să facă un rebranding serios, cu epurări pe interior și fețe noi în prima linie. Și chiar dacă vor merge câțiva mai constructivi să negocieze personal, dând curs invitației lupului (știm capacitatea de convingere a găștii pediste, care permanent a promovat și stimulat traseismul politic), soarta politică a acestora va fi pecetluită. Problema e că nici acest procedeu meschin nu asigură majoritatea promisă. Asistăm în premieră la o afacere care nu poate fi realizată de Plahotniuc! De aceea, cum ziceam și anterior, va face orice alianță de strânsură și orice Guvern ca să camufleze acest eșec.
Precondițiile enunțate recent de PLDM reconfirmă poziția dură și intransigentă care nu poate fi acceptată sub nicio formă de PD. Reacția nervoasă a spicherului confirmă acest lucru. De remarcat aici diferența comportamentului acestui personaj în fața europarlamentarilor (un repetent care nu poate răspunde la întrebări) și la Chișinău, unde brusc o face pe durul pentru că are spatele asigurat. De aceea și reacția respectivă a găștii.
Să renunțe la controlul instituțiilor? Să fim serioși! Un sistem construit cu atâta migală și aducător de atâtea beneficii să-l distrugi? De dragul cui? Sau să numești un premier tehnocrat care să-și formeze singur echipa și programul? Ridicol! Aici are dreptate PD. Cui îi trebuie un asemenea premier și Guvern? Cum a fost demis Gaburici? Când a înaintat cereri de demisii și a fost brusc invitat la procuratură. Cum a fost demis Streleț? După ce a declarat că va acționa cu mâinile dezlegate și, da, nu a răspuns la telefon unei persoane private. Ce șanse a avut Maia Sandu să devină premier când a înaintat condiții? Nule. Acum e clar ce fel de premier vrea PD? Îmi pare mai mult decât evident. Cererea de demisie a finului nașului nici n-o voi comenta. Nașul nu poate ceda prin definiție. Pentru că atunci nu mai este naș.
Ce urmează? Sunt curios să văd reacțiacelorlalți potențiali parteneri de guvernare – PL și grupul Leancă. Dacă tot se declară proeuropeni, ar putea subscrie precondițiilor PLDM, adăugând și propriile cerințe care ar confirma poziția clară, dar și voința politică de a scoate statul din captivitate. Atunci, PD ar fi în minoritate și impus să-și reconsidere radical poziția actuală - absolut nejustificată și nemeritată de inițiator și pilon al viitoarei guvernări. Dacă liberalii și neafiliații vor continua tactica declarațiilor sterile, atunci vor demonstra că rămân pe poziția PD-ului și acceptă rolul de vasali într-o eventuală guvernare care doar reforme nu va face și nici în Europa nu ne va duce. Adică, va conserva această stare de mocirlă în care ne aflăm. Alegerea le aparține - s-o vedem.
Și, în final, despre Plahotniuc. Cel mare și groaznic. Dacă numele acestuia nici nu se pronunța până nu demult, iată că a ajuns nu doar pe toate paginile, dar și în Parlamentul European. Și este clar deja pentru toți că e cea mai mare problemă a R. Moldova. Figura cu persoana privată care nu deține nicio funcție nu mai amăgește pe nimeni. A creat un sistem prin care controlează tot ce mișcă în țară - politicul, economicul, justiția, instituțiile, mass-media.
Acesta e sensul businessului politic al lui Plahotniuc. Fără el nu se poate face nici alianță, nici guvernare – nimic. Această iluzie reușește s-o vândă cu succes occidentalilor. Jucând simplu, dar eficient pe frica acestora. Pentru că fără el – ați ghicit, vin Dodon cu Usatîi, adică rușii. Șantaj clasic. Doar că nu PD e șantajist, cum afirma dl Socor (aici nu contează denumirea partidului – poate fi oricare altul), ci Plahotniuc. Dar cum vedem, nici el nu e atotputernic.
Cât va mai dura șantajul? Nu știu. Aș vrea și eu să știu ce-i în capul partenerilor occidentali. Cred că va mai fi tolerat un timp. Cert este că numărătoarea inversă a pornit…
06.08.2024
09:03
2981
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3764
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5287
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6637
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9814
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10681
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5272
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6259
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8409
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7094
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4818
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5257
Consolidarea jertfelor și călăilor
27.05.2026
04:13
306
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
507
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
676
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
639
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
690
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
633
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
700
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
783
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1147
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
776
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1132
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1272
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1042
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1513
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
684
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
825
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1068
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1033
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
882
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1077
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
963
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
932
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
801
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
906
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
713
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














