Matrix Revolutions

Punct de sprijin // Construit cu atâta migală pe tot felul de scheme obscure de stoarcere a resurselor statului și ale cetățenilor, hardul matricei nu mai poate reacționa altfel

A trecut și luna mai și am intrat în vară.

Iar candidatul promis de Diacov așa și nu a mai apărut. Ceea ce ne demonstreazăun lucru – jocul cu prezidențialele nu-i atât de simplu cum și-a imaginat guvernarea după faimoasa Hotărâre a CC. Cu atât mai mult că toate sondajele care au apărut nu creditează cu șanse niciun candidat al guvernării. Nici chiar ultimul, efectuat la comanda NDI și publicat de portalul Panorama.

Igor Dodon rămâne liderul cursei cu 20%, urmat de Maia Sandu și Andrei Năstase cu 14% și, respectiv, 13%. Aceștia trei cel mai probabil și vor discuta întâietatea. Marian Lupu cu doar 5% din sufragii nu poate pretinde la accederea în turul doi. De aici și manevrele pe care le vedem din partea guvernării. Mediatice, desigur, pentru că rezultative nu pot fi prin definiție.

Ba un „reprezentant al societății civile” își dă cu părerea, precum că un candidat al PD la alegerile prezidenţiale va ajunge, cel mai probabil, în turul doi, după care lupta se va da după criteriul geopolitic. Prima afirmație este falsă – nu va ajunge, pentru că nu are cum. Cu toate resursele la care vă referiți. Am afirmat încă după alegerile locale din 2015 că PD nu are rating politic. Nici cu 300, nici cu 500 și nici măcar cu 900 de primari. Resursă administrativă – da. Mediatică – da. Financiară – da. Rating politic – nu. Iar alegerile prezidențiale sunt politice. De aceea - șanse zero. În condiții normale, bineînțeles. Despre lupta geopolitică - e un pleonasm, având în vedere că Dodon e ca și cum ajuns în turul doi.

Un alt „reprezentant al societății civile” iese cu inițiativa instaurării regimului prezidențial de guvernare. Ideea nu-i originală. A expus-o anterior și Vladimir Socor, dar și alți analiști. Doar că acum capătă contururi concrete. Deși a fost anunțată ca o platformă de discuții, este clar că e o manevră a guvernării de tatonare, care, în funcție de conjunctura rezultatelor ulterioare, ar putea ușor să schimbe regula jocului chiar în timpul jocului. A mai făcut-o, de ce n-ar mai face-o o dată?

Este adevărat că regimurile parlamentare sunt ineficiente în țările din spațiul postsovietic. Problema e - ce înțelegem drept eficiență și cum o măsurăm. Pentru că orice regim poate fi foarte eficient în baza unui criteriu și absolut ineficient în baza altui criteriu. Autorul inițiativei ne zice că e bunăstarea cetățenilor. Este tot atât de adevărat că regimurile autoritare prezidențiale din Belarus, Kazahstan sau Azerbaidjan asigură o bunăstare mai înaltă decât la noi. Problema e că, odată cu avansarea spre Est, gradul de autoritarism crește – ca în Turkmenistan, de exemplu și ajunge la o dictatură totală – ca în Coreea de Nord. Până unde vrem să ajungem? Pentru că, evident, ni se sugerează un model autoritar care va asigura o bunăstare mai mare. Și dacă am reieși din această ipoteză, se cere o precizare importantă (și un studiu comparativ, desigur). Pentru perioade mai scurte, de tranziție, ipoteza ar putea fi adevărată. Pe termen mai lung, nu cred că e valabilă, pentru că regimul și bunăstarea degradează. Noi am trecut deja printr-o perioadă de tranziție. N-o putem anula ca să începem alta nouă…

Încă o manevră este scurgerea ideii de rocadă pe interiorul guvernării. Premierul se lansează în prezidențiale, călare pe câteva rezultate pozitive (corect e - populiste). Locul se eliberează, știm toți pentru cine. Premierul poate câștiga, dar poate și să piardă (pentru că e practic imposibil să câștige) – nu-i nicio tragedie. Controlul Guvernului și al Parlamentului se păstrează oricum. Ca să nu mai zic de toate celelalte instituții ale statului.

Problema cea mare e că, indiferent de regimul politic, această matrice a guvernării nu poate genera rezultate. Construit cu atâta migală pe tot felul de scheme obscure de stoarcere a resurselor statului și ale cetățenilor, hardul matricei nu mai poate reacționa altfel, chiar dacă se va schimba tot softul. Chiar dacă comenzile vor fi altele, rezultatul va fi același – păstrarea vectorului proeuropean, continuarea reformelor, schimbările sistemice din sistem etc. De aceea, cum am mai zis, nu mai facem schimbări sistemice, ci schimbăm chiar sistemul, adică matricea. Matrix Reloaded nu mai merge. Urmează Matrix Revolutions…