Despre sondaje
3550
Punct de sprijin
Scriam în materialul precedent că țara încet, dar sigur se duce la fund, ceea ce se vede clar și din sondajul prezentat recent de CBS-AXA.
Se vede și fără sondaje. Acesta a fost unul din laitmotive în comentarii. Desigur că se vede. Doar că sondajul ne dă unele repere măsurabile. Cifrele ne ajută să înțelegem ce se întâmplă. Iar indicatorii ne permit să estimăm pe cât de proastă (teoretic poate fi și bună) este situația, inclusiv în dinamică. Firește, dacă vrei să înțelegi.
Dacă nu vrei, declari că sondajul a fost plătit, de unde ar trebui să rezulte că nu poate fi credibil. Special pentru cretinii de tot soiul, de care nu ducem lipsă, și idioții utili care abia au învățat să citească, încă n-au învățat bine să scrie, dar cred că pot comenta cifre (e o categorie aparte și poate nu merita atâta atenție), am să fac o descoperire. Toate sondajele sunt plătite! Da, sondajele costă bani. Da, este importantă sursa de finanțare. Și da, apar periodic, în special în campaniile electorale, sondaje manipulatorii. Ceea ce nu înseamnă deloc că putem arunca cu pietre în toate sondajele.
Mult mai util e să ne învățăm să facem concluzii argumentate. De aceea ziceam că în țările normale guvernele și instituțiile de stat comandă sondaje, analizează reacția și își ajustează politicile. La noi nu. Chiar dacă sondajele nu sunt scumpe în comparație cu țările la care m-am referit. De ce? Pentru că dincolo de faptul că nu știu să le analizeze, ei cred că știu și așa ce trebuie să facă mai bine. Problema e că nu știu. E doar o iluzie că știu. Dacă știau, lucrurile nu evoluau atât de prost.
Despre credibilitate. BOP-ul din aprilie a dat primul semnal de alarmă. Cifra de 9 din 10 moldoveni care sunt nemulțumiți la diferite capitole. Sondajul CBS-AXA confirmă această proporție și o completează cu majorarea spectaculoasă a spiritului protestatar în societate. În curând va mai apare un BOP și nu cred că cifrele vor fi esențial diferite. Dar cu siguranță va fi criticat și acesta. De idioți am zis că nu merită atenție. Pentru ceilalți – BOP deocamdată este primul și ultimul sondaj care pune la dispoziție baza de date. Și face regulat măsurările periodice din 1998 încoace.
Între timp, guvernanții sapă în continuare. Asta noi, 9 din 10 cetățeni, credem că am ajuns la fundul gropii. Ei, cum ziceam, nu se uită în sondaje și de aceea sapă în continuare. Și nu doar simplu sapă, ci cu muzică, în trenuri cu evroremont. Pentru că noi suntem proști, crezând că deja am ajuns la fund, iar ei sunt deștepți și ne vor demonstra că încă nu și se mai poate de săpat. Invităm FMI și când să vină, ba nu-i Guvern, ba nu-i BNM. Ingenios. Aici chiar le dau dreptate. Mai rău poate fi oricând. De la 90 până la 99% mai este, desigur.
Cine totuși are dreptate – noi sau ei, se va vedea deja la alegeri. Atunci ei își vor aminti de sondaje. Dar tot nu le vor înțelege. Vor critica sondajele publice și fiecare dintre ei va zice că are sondaje interne care arată cu totul altceva. Idioții utili vor scrie comentarii și vot critica cifrele, în loc să critice politicienii. Comentatorii vor încurca în continuare încrederea cu intenția de vot. Și toți se vor mira - cum de apar personaje ca Renato în topul politic autohton?! Păi, trebuia să fiți atenți la ce vă arată sondajele…
06.08.2024
09:03
18.02.2017
16:17
19.10.2016
08:30
13.10.2016
15:50
05.10.2016
10:52
30.09.2016
08:30
23.09.2016
08:30
16.09.2016
08:01
12.09.2016
08:30
27.08.2016
13:13
17.08.2016
17:26
05.08.2016
09:22
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















